25 martie 2009

Ministerul Educaţiei şi universităţile nu au organu’ potrivit să facă Reforma…

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

Motto: Orice altă regulă decât cele administrative este a cenzurii.

Când ai probleme cu organu’…

Vox populi, vox dei! Dar numai “vox” sau cum se spune în limba română “numai gura e de ei”. Adică, degeaba vrea vocea poporului, dacă numai gura e de ei…

Dar cum „vox populi, vox dei” politicienii au constatat că numai cu gura nu se poate face nimic şi aşa s-au născut pe lume „organele”!

Acolo unde trebuie făcut ceva, concret, politicienii scot un organ. Nu contează că se face treabă sau nu, important este că există organu’ potrivit!

Si cum ministerul Educaţiei este şi el voinţa poporului iar Reforma pare a fi şi ea tot o parte a voinţei poporului, politicienii au scos, după cum le este felul, organu’!

Naşterea unui organ este o treabă dureroasă şi de durată.

Cum se botează organu’…

Pentru început se naşte numele. Numele organului trebuie să fie cât mai sofisticat şi mai greu de înţeles.

De exemplu „Colegiului Central de Onoare al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului”. Ce are „onoare” cu prefectura, recte Educaţia este greu dacă nu imposibil de stabilit. De ce este Colegiul „central”, este cel puţin la fel de dificil sau se poate bănui că este vorba de aşezarea centrală a Ministerului în capitală!

In fine, dar „fine” din cauza abracadabranturi căutate de nişte profesori-politicieni sau politicieni-profesori care şi-a făcut şcoala la nivelul corigenţilor lor şi nu din cauza subiectului, minunata noţiune parfumat-sofisticato-goală de conţinut „Colegiu”! Numai la simpla pronunţare şi simţi cum ţi se umple …guuura cu de toate iar mintea o ia razna!

Analizand evolutiile nationale si internationale carora elita romaneasca trebuie sa le raspunda, vedem acest institut ca avand trei componente:

Cum a fost botezat organu’ tembel cu numele „Colegiul central de onoare al MECTI”?

Cum profesori suntem, să punem mâna pe DEX şi să cetim pentru „COLÉGIU, colegii, s.n.”

Definiţia 1. Organ de conducere colectivă a ministerelor şi a altor organe centrale ale administraţiei de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituţii, care examinează şi hotărăşte asupra problemelor de competenţa acestora. ♢ Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialişti. Colegiu de redacţie (sau redacţional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii; comitet de redacţie.

Error! Nu este vorba despre acest „colegiu” fiindcă are atârnătura de „central de onoare”, adică dacă este organ de conducere nu mai poate fi organ „central” indiferent în care parte a corpului este situat! Nu este vorba de colegiul din definiţie fiindcă aici se vorbeşte despre „conducere colectivă” şi nicidecum despre „onoare”. Ori la noi este exclusă orice relaţie dintre „conducere” şi „onoare”.

Definiţia 2. Colectiv de judecători cu atribuţii speciale pe lângă unele organe de jurisdicţie. Colegiu penal. Colegiu civil. Colegiu disciplinar.

Error ! Este adevărat că Ministerul Educaţiei are persoane care se pricep la orice, dar ce este sigur este că acest minister nu are judecători. Este sigur întrucât dispreţul persoanelor ajunse în acest minister faţă de lege este suveran! Noi suntem legea! Si apoi, ce legătură au „judecătorii” cu „onoare”?

Definiţia 3. Organizaţie de liber-profesionişti alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesio¬nale ale membrilor ei.

Error! Dacă acest Colegiu Central de onoare ar apăra drepturile persoanelor atunci ce ar mai face sindicatele din învăţământ fără membrii dar cu lideri specializaţi în latrans ilogic şi turnătorii pe preşul din faţa biroului Rectorului la adresa indezirabililor din Universitate care nu sunt membrii de sindicat?

Definiţia 4. Reuniune de persoane egale în funcţie. Colegiu de cardinali. Colegiu preoţesc. ♢ Colegiu de avocaţi = colectiv al avocaţilor dintr-o unitate administrativ-teritorială. ♦ (În Roma antică) Corp sau asociaţie de persoane care aveau aceeaşi profesiune sau demnitate.

Error! Doar nu-şi închipuie cineva că organu’ poate fi o reuniune de persoane egale! Eventual mai egale şi cu funcţii în minister, aşa da!

Definiţie 5. Categorie electorală (în unele state) stabilită după avere sau ocupaţie.

Error! Ca să ai avere trebuie să fii Rector sau în graţiile Rectorului, aşa că este greu de presupus că cineva doreşte să apară la lumină toţi lacheii Rectorilor!

Definiţie 6. Instituţie de învăţământ mediu sau superior, cu internat, în unele state.

Evident error!

Definiţia 7. (în Roma antică) grup (de cel puţin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcţie publică.

Error! Numai în Roma antică, fiindcă în România un grup care ar lucra la un minister nu poate avea niciodată numai trei persoane.

Definiţia 8. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina şi morala de partid etc.

Exact! Precis acesta este sensul pe care tovii de la Ministerul Educaţiei l-au acordat Colegiului Central de Onoare. Această definiţie merge perfect cu „central” chiar dacă nu are nimic de-a face cu „onoare”. Bine, dar tot aşa Ministerul Educaţiei ce are comun cu „Inovaţia”? Nimic! Dar „inovaţiei” sună sau zdrăngăne bine în denumirea oficială!

Numele organului şi organu’ nasc foncţiunea acestuia…

După naşterea numelui organului se naşte foncţiunea sa sau modul de folosire sau încă, regulamentul de foncţionare. Ca la orice plod, mai mult sau mai puţin dotat şi organului i se pune în foncţie tot ceea ce părinţii lui colectivi nu înţeleg dar sună tare!

Numele şi foncţia organului nasc organu’…

După atâta muncă se face de obicei o pauză. Este pauza de concepţie biologică. Organu’ care până acum era numai pe hârtie şi în mintea hodinită a părinţilor lui se încarnează. Incarnarea se face prin alegere şi ungerea de ministru sau de ministeroaică.

Organu’ „ Colegiul central de onoare” al ministerului educaţiei…

O istorie pe calapod o are şi Colegiul Central de Onoare al Ministerului Educaţiei. L-a dorit poporul învăţător şi profesor ca să facă lumină în viaţa lor, să facă lumea mai bună, mai bună, mai dreaptă, mai…

Politicienii au cugetat adânc şi au inventat organu’! Ca la carte! L-au pus după aceea sau, nu ştiu exact, poate înainte de a se naşte, în lege şi acolo a rămas, adică el organu’!

Dar cum organu’ a născut funcţia, foarte curând feudalii de pe moşia ministrului sau ministeroaicei educaţiei au simţit nevoia să-şi desăvârşească opera de distrugere a universităţilor pe care le conduc cum îi taie capul şi au trecut la executarea primilor indezirabili.

O lege a „vox populi” făcută după chipul şi asemănarea aleşilor poporului myoritic a permis ca un profesor universitar să fie anchetat de o comisie de cărui rector atotputernic şi iresponsabil şi concediat disciplinar prin votul servil şi inconştient şi cel puţin iresponsabil al unui Senat cu rol de maşină de vot şi adunătură de aplaudaci. Spre fericirea tuturor contractul de muncă al indezirabilului a fost desfăcut. Execuţia a reuşit, rectorul şi lacheii acestuia jubilează!

Si acu’ intră în funcţiune organu’!

Aşa cum a fost gândit, adică de loc, organu’ ministerului educaţiei are rolul de… nici un rol! Este un organ ambisex, impotent, împotriva naturii, care s-a putut naşte din părinţi ambigui, impotenţi fizic şi intelectual, lipsiţi cu toţii de bărbăţie şi de sânge, lipsiţi de snagă…

Primul profesor concediat disciplinar pentru că a insultat Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, dacă o astfel de instituţie poate fi insultată mai mult decât să-şi suporte propria-i şi jenanta existenţă sub o conducere neroadă, are potrivit legii dreptul să se adreseze organului!

Are doar dreptul fiindcă organu’.... ia-l de unde nu-i!

Ministerul Educaţiei nu este dotat cu organu’ potrivit legii!

Ce ar trebui să facă organu’ în această situaţie? Păi organu’ de sorginte comunisto-ştinţiifico-fantastică nu mai poate face, în mod paradoxal, nimic… Nu poate face nimic pentru că aşa a fost conceput: el trebuia să fie doar un bau-bau! Organu’ trebuia să fie doar un organ al ministrului sau ministeroaicei cu care acesta sau aceasta să-şi poată ameninţa supuşii! Organu’ trebuia să fie încă un loc unde să apară copii tembeli, membrii ai tuturor comisiilor existente în Ministerul Educaţiei.

Din punct de vedere juridic organu’ face frecţie unui picior de lemn sau admite contestaţia la decizia de sancţionare a unui profesor universitar …după ce contractul de muncă a fost desfăcut!

Mai pe înţelesul celor care doresc să cunoască impotenta organelor statului român, Ministerul Educaţiei, in marea sa înţelepciune şi incompetenţă a creat un organ care dă medicamentul potrivit unui bolnav dar numai după ce acesta a murit!

Reforma învăţământului nu se poate face fără organ sau cu organu’ nepotrivit!

Aşa se va întâmpla şi cu Reforma învăţământului pentru care Ministerul Educaţiei, cu toată galeria gălăgioasă de miniştri de excepţie şi excepţionali şi ministeroaiece post’decembrişti, academicieni sau simpli mecanici auto de organe de la coada levierului şi universităţile prăsite de aceştia nu are organu’ potrivit!

Documentele vorbesc… despre organe impotente…

Este evident că organu’ pompos numit „Colegiul central de onoare al Ministerului Educaţiei şi cum o mai fi…” este o construcţie anacronică, inutilă şi tembelă, avortată de o minte comunistoidă care murea de grija şi de frica altor idei decât cele puţin şi fixe pe care le avea şi le au în continuare glorioşii săi urmaşi în ale ministeritului !

Justiţia a cerut deja în mod corect ca acest avorton să se pronunţe iar aşa zisă autoritate naţională a educaţiei şi-a declarat deja impotenţa în a face ca mecanismul social să funcţioneze. Miră-te lume!

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.