18 aprilie 2009

Topu’ cucului şi critica visului cucului…

Reporter GRAUR

A fost dat publicităţii topul integrităţii universităţilor realizată de Coaliţia pentru Universităţi Curate. Ca orice lucru şi această iniţiativă se putea derula mai bine, poate fi pregătită pe viitor să devină o armă redutabilă a societăţii civile.

Despre visul cucului…

Cucul, ca orice pasăre singură, îşi are idealurile departe de lumea adevărată. Cucul chiar crede că în România există o Reformă a învăţământului şi că ea este chiar eşuată. Cucul mai crede în perfecţiune şi, ca să-şi manifeste visul spre perfecţiune, a introdus patru criterii de evaluare a universităţilor :

1. transparenţă şi corectitudine administrativă;
2. corectitudine academică;
3. calitatea guvernanţei;
4. management financiar.

Rezultatele unor inspecţii locale au fost prinse într-un clasament care ar da gradul de curăţenie al universităţilor studiate.

Despre necesitatea de a exista a cucului…

Cucul (Coaliţia pentru Universităţi Curate) a apărut ca o reacţie. A apărut ca o reacţie firească a societăţii civile în faţa impotenţei, aroganţei şi lipsei de interes a universităţilor româneşti şi a ministerului pendinte de a acţiona, de a aplica legea.

Că ce a făcut cucul este bine sau rău, metodologic sau eclectic este o altă problemă.

Nu trebuie să fim întrutotul de acord cu ce a făcut cucul dar trebuie să recunoaştem că fără cuc mizeria universitară ar avea toate şansele să ne inunde societatea şi viitorul şi toate acestea pe banii contribuabilului.

Mulţi s-au găsit să dea cu pietre în cuc. Mai ales cei cântaţi de cuc. Nu le plăcea cică "lipsa de competenţă " a cucului. Competenţa o invocau ei, cei aleşi în mod plebiscitar şi nu neapărat dezinteresat, de prostimea academică. Pas!

Critica visului cucului…

Opinez că primele trei criterii ale cucului prezintă o oarecare unitate de apreciere, în timp ce al patrulea este unul în care o entitate nespecializată a societăţii civile nu poate emite judecăti de valoare.
a) Transparenţa şi corectitudine administrativă. In condiţiile în care Universităţile româneşti sunt departe de a fi instituţii ale unui stat de drept, experienţa dovedeşte că punctele de urmărit ar fi trebuit să fie mai concrete şi anume:
- existenţa unui regulament care să procedureze toate etapele de normare şi ajustare a cadrului de normare din universitate;
- existenţa unei evidenţe coerente asupra procedurilor finalizate în realizarea sau ajustarea de documente de reglementare.
- existenţa unui sistem coerent de codificare a documentelor de reglementare din universitate împreună cu evoluţia acestora în procesul de adaptare.
- existenţa unei evidenţe explicite a modului de primire şi soluţionare a solicitărilor de informaţiile de interes public.
- existenţa unei evidenţe explicite a sesizărilor sau propunerilor studenţilor şi corpului didactic cu privire la perfecţionarea activităţii universităţii.
- existenţa unei prevederi regulamentare explicite privind cazurile de incompatibilitate de angajare a membrilor unei familii în universitate.
- existenţa unui mecanism anual verificabil de scoatere la concurs a tuturor posturilor didactice vacante în condiţiile legii.
- existenţa unor mecanisme neutre de nominalizare a comisiilor de concurs pentru posturile didactice, pentru susţinerea lucrărilor de absolvire şi de doctorat.
- existenţa unor mecanisme de acordare a gradaţiilor de merit şi de utilizare a unor criterii obiective şi contestabile.

Toate celelalte informatii şi/sau documente solicitate în momentul actual sunt nerelevante întrucât ele sunt pur declarative, nu pot fi verificate şi nu impun interactiuni active cu mediul academic.

b)       Corectitudinea academică. Corectitudinea academică presupune un ansamblu de măsuri şi fapte care aduc atingere modului corect de evoluţie în carieră a studenţilor şi cadrelor didactice. Corectitudinea academică se poate aprecia după:
- existenta unei reglementări specifice modului de naştere şi gestiune a drepturilor intelectuale în universitate.
- existenta unei reglementări specifice asupra modului de prevenire a incorectitudinii academice (academic dishonesty).
- existenta unui sistem de declaratii pe proprie răspundere că toate lucrărilor elaborate în universitate sunt autentice sub incidenta falsului în acte publice şi a posibilitătii unei pedepse drastice. 
- existenţa unui sistem de evidenţă actualizabilă a cazurilor de incorectitudine universitară cu soluţiile adoptate de conducerea universitătii.

In acest fel se constată că cel de-al treilea capitol de control se regăseşte în mod natural în cele două expuse anterior.

Principiul de bază al controlului sau inspecţiei trebuie să fie în mod obiectiv existenţa evidenţei de fapte şi de modalităţi de soluţionare a acestora. In acest fel se sancţionează lipsa evidenţei sau lipsa de soluţii a aspectelor sesizate sau apărute în timpul activităţii curente a universităţii.

Despre transparenţă şi numai despre transparenţă

De unde nu e, nici Dumnezeu nu poate cere! Aşa s-ar putea caracteriza intervenţia cucului pentru control şi modul de raportare. Realitatea este că nimeni nu ne-a învăţat niciodată să acţionăm şi mai ales să raportăm.

Astfel intervenţia cucului se rezumă la „discuţii cu reprezentanţii conducerilor universităţilor”. In aceste discuţii „tovărăşeşti” orice tema este condusă, fie spre derizoriu, fie spre ce ar trebui făcut, fie de ce nu se poate face! Nimic mai mioritic şi mai frumos! Nimeni nu verifică pe documente scrise, nimeni nu verifică din surse alternative.

Si la momentul adevărului, cucul uită şi trece la „sucit cuvinte”: că a fost dar nu a fost tocmai….

Păi de ce, măi cucule? Păi de ce să nu dai direct, pe faţă fapte şi documente constatate? Oare cititorii noştri nu sunt cei mai inteligenţi? Chiar este nevoie să „scrii frumos” ca să începem procesul de interpretare: oare ce a vrut să cânte cucul?

Să nu uităm cucule că acţiunea de inspecţie nu este una de formă, sau nu ar trebui să fie, că din fiecare eroare sau lucru prost făcut se poate învăţa! Să nu uităm că nu se pot corecta decât lucrurile spuse complet, dureroase, incomode ! Chirurgia se face cu dragoste, dar fără a renunţa la nevoia de a înlătura răul!