|
|
|||||
| Publicaţie electronică de atitudine şi iniţiativă civică şi profesională | Despre GRAUR | ||||
|
11 aprilie 2007 Ce este plagiatul şi cum se poate lupta împotriva lui? Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, consilier în proprietate industrială, agent de brevet european, specialist cu înaltă calificare al Ministerului Justiției în Proprietate intelectuală, E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com Munca intelectuală are şi ea trântorii ei. Se învârt pe lângă albine, fac pe simpaticii şi populiştii, se aleg şefi şi apoi se gândesc cu atenţie la cv-ul personal pe care-l construiesc prin „ciupire” din lucrările cunoscuţilor sau, mai nou, al paginilor de internet. Că numărul lor este mare în Universităţile româneşti o dovedeşte numărul tot mai mare de semnale care ne vorbesc despre cursuri universitare tipărite potrivit cerinţelor „forurilor superioare” care sunt convinse că oricine lucrează în învăţământul superior este musai şi scriitor de cărţi. Cumpărarea acestor cărţi devine condiţia de acces la examene iar studenţii ajung să constate că lucrările care sunt obligaţi să le cumpere fie că nu pot fi citite din cauza traducerilor „originale” ale unor cărţi autentice de către iluştrii necunoscători deveniţi peste noapte "autori", fie că sunt identice cu pagini de internet dedicate unor cursuri în alte universităţi ne-româneşti. Si cum asemănările semnalate nu sunt accidentale trebuie să facem un popas pentru a vedea ... Ce este plagiatul?In esenţă, plagiatul reprezintă o încălcare a dreptului de autor în sensul deformării informaţiei cu privire la autenticitatea unei creaţii sau a unor fragmente dintr-o creaţie intelectuală. Deformarea se produce în principal prin nerecunoaşterea sau nepunerea în relaţie corectă a unei opere sau a unor părţi ale acesteia cu autorul adevărat. Mai pe înţeles, A scrie o lucrare în care pune fragmente din lucrarea lui B şi, fără a indica în mod explicit că a luat din lucrarea lui B pentru a exemplifica sau fundamenta propria sa muncă, spune că ar fi lucrarea lui. Urmează în mod inevitabil scuzele jenante: "Nu am dorit decât să mă inspir. . ." sau "Am luat câte ceva dar nu am dorit să plagiez. . . " (?) sau " Lucrarea am scris-o numai pentru studenţii mei ... " (?), " Lucrarea este numai pentru uzul intern al Universităţii şi al studenţilor... " (?) Care sunt mijloacele prin care se ajunge la plagiat?Plagiatul poate fi detaliat prin mai multe manifestări specifice, fără a fi limitat la: a) copiatul cuvânt cu cuvânt de propoziţii sau paragrafe întregi din una sau mai multe surse, lucrări sau informaţii ale altor persoane, sau b) prezentarea de citate substanţiale din cărţi, articole, teze, alte lucrări nepublicate cum ar fi articolele în lucru, lucrări practice şi de seminar, articole comunicate în conferinţe, rapoarte interne, note de curs sau benzi, ale altor autori, fără indicarea cu claritate a originii sau provenienţei lor, indiferent de limba originală sau iniţial utilizată a sursei sau c) utilizarea de formulări foarte apropiate de propoziţii sau paragrafe întregi fără recunoaşterea necesară sub forma referinţelor la lucrarea originală sau d) depunerea în nume propriu a lucrării unui alt student, cadru didactic sau cercetător, în întregime sau în parte, sau > e) utilizarea fără permisiune a ideilor, lucrărilor sau rezultatelor cercetărilor unei alte persoane sau f) depunerea unei lucrării realizate de altă persoană în numele autorului declarat al lucrării sau g) copierea de fişiere, algoritmi sau cod sursă fără a indica, în mod clar, sursele de provenienţă sau. h) copierea, prin orice mijloace, a unor figuri, tabele, grafice, poze şi includerea lor într-un text declarat ca original sau autentic, fără acceptul scris al autorului sau indicarea explicită a acestuia sau i) depunerea unei lucrări care a fost modificată în întregime sau în parte faţă de lucrarea unei alte persoane printr-o transformare de tip mecanic, de exemplu, prin modificarea numelor variabilelor sau parametrilor dintr-un program de calculator (vezi Isoc, D., Managementul proiectelor de cercetare, Risoprint, 2007, Cluj Napoca). Cum se poate lupta împotriva plagiatului?Nocivitatea plagiatului este evidentă. Dacă primul aspect este încurajarea şi perpetuarea imposturii, un alt aspect deosebit de nociv este punerea în circulaţie a unor lucrării inutile şi descurajarea celor care au realizat deja lucrări de calitate şi care sunt concuraţi, în acest fel în mod neloial. Legea dreptului de autor permite persoanei afectate să acţioneze împotriva celor care inclusiv prin plagiat îi uzurpă calitatea de autor. Cu toate acestea împotriva plagiatorilor trebuie să ia atitudine fermă comunitatea în care aceste fapte sunt întâlnite. GRAUR îşi propune prin însuşi statutul său să lupte împotriva imposturii, deci şi împotriva unor fapte antisociale, cum este plagiatul. Această atitudine fermă nu poate fi stimulată fără ajutorul tuturor membrilor vigilenţi ai comunităţii, fie ei cadre didactice, cercetători sau studenţi. Dacă aţi întâlnit astfel de lucrări...GRAUR aşteaptă în continuare pe adresa sa graur@graur.org informaţii asupra manifestărilor de plagiat din toate universităţile din România. Aceste informaţii trebuie să se refere la: - datele lucrării originale: autor (autori), titlu, editură, locul apariţiei şi mai ales momentul apariţiei. Este util să se precizeze Universitatea unde lucrează autorii, care sunt gradele lor didactice şi ştiinţifice, eventualele funcţii de conducere pe care aceştia le au. - datele lucrării unde se găsesc manifestările de plagiat: autor (autori), titlu, editură, locul apariţiei şi momentul apariţiei. Informaţiile vor putea astfel fi verificate de către orice cititor şi astfel faptele vor fi uşor de constatat, iar numele celor care semnalează manifestările antisociale de plagiat vor fi protejate în sensul că niciodată nu vor fi accesibile altor persoane decât cele care primesc mesajul. Cum se vor folosi informaţiile primite?GRAUR urmăreşte să realizeze o bibliografie generală paralelă prin care să evidenţieze lucrări care seamănă în mod nepermis de mult şi să încurajeze în acest fel citirea şi consultarea lucrărilor originale şi valoroase. Această bibliografie paralelă va fi publică şi fiecare va putea constata cele semnalate de cititorii şi partenerii noştri. | |
|
Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă. |