11 aprilie 2007

De ce?

Marcel Cremene, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

De ce „de ce”?

Am intitulat acest scurt text astfel în ideea de a răspunde unui in­ter­lo­cutor imaginar care ar citi articolele publicate pe site-ul GRAUR şi s-ar întreba „de ce?”. Din lipsa de dialog este bun şi monologul. Important este să nu laşi spiritul să lân­cezească. De altfel, într-o lume atât de ocupată cu tot felul de lucruri, avidă să facă bani, nici nu e sigur că cineva mai are timp să citească. Totuşi, cel puţin poţi avea un dialog cu tine însuţi şi tot e mai mult decât nimic.

De ce să scriem?

Este vorba în principal de două lucruri: terapie şi comunicare. Aş fi naiv dacă aş cre­de că un individ poate schimba în acest fel mentalităţi vicioase în­ră­dăcinate, îm­pie­trite de decenii. Si atunci de ce, totuşi? Dar de ce nu? Dacă simţi că ai ceva de spus de ce să nu o faci? Spunând eviţi să acumulezi frustrări. Spunând îţi întăreşti stima de sine, îţi dovedeşti în primul rând ţie că nu eşti un simplu miel în tur­mă. Un pro­verb nefericit spune: ”capul plecat sabia nu îl taie”. Este un proverb bun pentru cei cu mentalitate de sclav. Nu uitaţi însă un alt proverb, cu mult mai in­te­ligent, care spune că „soarta este de partea celor care îndrăznesc”!

Ce câştigăm dacă scriem?

In momentul în care îţi faci publice opiniile te supui ju­de­căţii celorlalţi. Dacă eşti un om onest care joacă cu cărţile pe faţă, orice lumină nouă adusă asupra lucrurilor este în favoarea ta. Cei care fac abuzuri şi manipulează nu suportă lumina, ei au nevoie de întuneric ca de apă. Dacă ceea ce scriu este just, e bine pentru ca aduc un plus de lumină. Dacă ceea ce scriu nu este just, fiind public, pot fi contrazis prin aceleaşi mo­da­lităţi, şi din nou este bine pentru că ofer altora ocazia să aducă un plus de lumină.

Ce ne împiedică să scriem?

Unul dintre aspectele care ne împiedică să ne ex­pri­măm liber opiniile este o pre­ju­de­cată care provine din proasta educaţie. Această ju­de­cată stupidă sună aşa: „Nu tre­buie să exprimi decât opinii juste, echilibrate, care să nu poată fi atacate, perfecte. Dacă nu ai dreptate atunci eşti vinovat, să îţi fie ru­şine!”. Orice psiholog vă poate confirma că atât sentimentul de vinovăţie cât şi cel de ruşine sunt nocive, anti­pro­duc­tive, în fond sunt forme de stupiditate şi slăbiciune. Ele trebuiesc reprimate şi înlocuite cu ceva nou şi mult mai bun: responsabilitatea. Numai cei suficient de pu­ternici pot fi responsabili. Acelaşi principiu greşit stă la baza blo­cajului creativităţii, a dialogului deschis de idei deci a progresului. El se naşte din in­versiunea raporturilor fireşti dintre importanţa orgoliului şi a ideilor. In loc să ne pre­ocupe ideile în sine şi valoarea lor, ne preocupă cine a spus cutare lucru, adică or­go­liile. Si ce dacă ideea mea e proastă? Mi-o asum. Am dreptul să am idei proaste! Hai să ajungem împreună la o nouă idee mai bună!

De ce atât de „dur”?

La ce foloseşte duritatea limbajului, a ideilor „ca un ciocan”? La ce servesc exa­ge­ră­rile? Trebuie spus că există o condiţie suplimentară pentru ca acest stil „exagerat” să fie util. Este vorba despre modul în care tratăm problema fi­lo­zofică a adevărului. Problema este pusă greşit dacă ne întrebăm cine deţine ade­vă­rul sau din ce punct de vedere trebuie să privim ca să vedem adevărul. E ca şi cum am pune întrebarea: „din ce unic punct din spaţiu trebuie să priveşti un cub ca să vezi toată suprafaţa acestuia?”.

Pentru a cunoaşte adevărul trebuie să avem mai multe puncte de vedere, cât mai diferite. Exagerările şi „durităţile” sunt în fond puncte de vedere. Impreună cu afirmaţiile demagogice, echilibrate, manipulative, servesc la stabilirea adevărului. Lip­sa acestor opinii „exagerate” ar crea dezechilibre şi balanţa ar înclina spre de­ma­go­gie şi manipulare. Drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii. Iată de ce uneori ceea ce este rău este bun şi ceea ce este bun este rău.

O idee perfectă, echilibrată, care nu poate fi combătută, care include totul, este o idee moartă pentru că ea nu pune omul pe gânduri. Aceasta nu are potenţial cre­ator şi de fapt este perfectă numai aparent. Din contră, o exagerare poate să ducă la descoperirea unei idei noi, valoroase. Exagerarea este un ciocan care creează fi­suri în sistemul rigid al ideilor preconcepute, al prejudecăţilor. Este deci o formă de terapie anti-idioţenie.

Chiar merită să ne susţinem punctul de vedere?

La prima vedere probabil că nu, ne pierdem vremea, oricum tot cei „puternici” fac legea. Dar dacă nu faci nimic, atunci să nu te aştepţi la nimic bun pentru că nu e trea­ba nimănui să apere in­te­re­sele celor slabi. Cei slabi (din punct de vedere mental, spiritual) invită la a fi exploataţi, umiliţi şi batjocoriţi. Degeaba aş­teptăm un Mesia care să ne scoată pe toţi din mizerie. Problema e a noastră si deci noi trebuie să o rezolvăm, prin atitudine civică activă şi curajoasă. In fiecare există o putere dată de libertatea de gândire şi exprimare. Dacă privilegiem importanţa ide­i­lor în detrimentul orgoliului, prin comunicare deschisă aceste idei pot deveni coe­ren­te şi astfel se va putea schim­ba ceva în bine, evoluţia va fi posibilă. Vi se pare prefe­ra­bil să lăsăm totul la voia în­tâm­plării? Doar dacă ai iniţiativă vei putea aduce o îm­bu­nătăţire în sensul dorit de tine, fie ea şi infimă. Sau poate ca acest infim nu te sa­tis­face si atunci preferi nimic? Oare nu este cumva o chestiune de orgoliu? Sau de slăbiciune?

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.