17 februarie 2007

Copyright, drept de autor – economie şi educaţie (4) Ignoranţă şi fals puritanism academic...

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

Evaluarea este o condiţie a constatării stării de fapt şi a creării bazelor de raportare a unei realităţi. Sisteme de evaluare au existat dintotdeauna şi vor exista întotdeauna. Exis­tenţa sistemelor de evaluare nu este însă una strict statistică ci este una legată de obiec­tive preliminate.

Nu este locul şi momentul să discutăm despre modul în care au apărut, proliferat şi per­fec­ţio­nat grilele de evaluare după decembrie 1989, dar nu putem să nu ne oprim în acest cadru la con­ţinut: ce şi cu ce măsurăm.

Vom zăbovi de aceea asupra unora dintre criteriile pe care, plini de emfază, „crite­ricii” şi le-au instalat în grile.

Spre a nu fi acuzaţi de lipsă de obiectivism vom analiza numai „criteriile” din do­cu­mente ofi­ciale:

a) Documentul „Chestionar punctaje cercetare 2006” (Fişier Chestionar_punctaje_20-01-2007.xls) pu­blicat pe site-ul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca: Criteriul 7: 'Brevete omologate în ţară şi certificate pentru drepturi de autor (acordate de ORDA)’.

Analiza acestui criteriu mioritic complex necesită un capitol întreg din istoria, doctrina, legislaţia şi practica proprietăţii intelectuale.

    Imi este deosebit de dificil să-mi înfrâng puseul de sarcasm care mă încearcă. Mă voi măr­gini însă numai la critica exprimării pure spre a da un semn de respect şi satisfacţie acelor co­legi care s-au arătat îngrijoraţi de tonul deosebit de acid cu care abordez unele aspecte aca­de­mice.

     Pe puncte:

• Un brevet se acordă şi nu se omologhează. Acordarea unui brevet de invenţie reprezintă ultima fază a unei proceduri în urma căreia o invenţie este declarată ca brevetabilă. Omo­lo­garea reprezintă o operaţiune mai simplă sau mai complexă prin care se recunosc în mod oficial nişte caracteristici ale unui obiect, produs, serviciu, procedeu, tehnologii. Se omologhează astfel câinele ciobănesc mioritic în momentul în care acesta poate prezenta nişte caracteristici care pot fi considerate în continuare drept etalon pentru toţi repre­zen­tan­ţii speciei sau clasei. Se omologhează un anumit tip de oţel sau de beton care sub un anumit nume va prezenta anumite caracteristici sau performanţe.

• Nu există certificare pentru drepturi de autor. Dreptul de autor se naşte în raport cu momentul în care un autor face cunoscută public pentru prima dată o creaţie intelectuală a sa.

• Nu există nici un fel de relaţie logică între un brevet şi dreptul de autor.

• ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor) nu are nimic cu brevetele (de invenţie) şi nu certifică drepturi de autor.

Concluzie:

„Critericiul”, adică inventatorul acestui criteriu de evaluare a reuşit, cu sau fără voia sa, cu sau fără ştiinţa sa să construiască o mare inepţie în care a conectat, cu dorinţa de a epata, noţiuni din cele mai complexe şi mai exclusive despre a căror înţeles nu s-a străduit să ci-tească nici măcar un rând.

    Nu ne îndoim sub nici un motiv că dumnealui, ”critericiul” are un punctaj de invidiat cu care poate as-pira la o recunoaştere de excepţie într-o lume virtuală, mioritică, în care acest tip de cri­terii au valoare sau aruncă suficient de mult praf în ochii muritorilor de rând!

 b) Documentul „Chestionar punctaje cercetare 2006” (Fişier Chestionar_punctaje_20-01-2007.xls) pu-blicat pe site-ul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca: criteriul 17: „Monografii, tratate publicate în edituri internaţionale de renume (cu ISBN)” subcriteriul 17.1: „Editură de renume dintr-o ţară dezvoltată”, respectiv 17.2: „Editură de renume dintr-o ţară în curs de dezvoltare”.

    Două sunt comentariile care pot încununa aceste criterii nemaiîntâlnite.

    Primul comentariu se poate face asupra două abrevieri care au extaziat lumea academică după 1989. Prima abreviere este ISBN iar a doua este cea de ISSN.   

    Pentru cei care doresc să ştie, ISBN este abreviere pentru „International Standard Book Number’ care este un cod internaţional de identificare al cărţilor definit conform ISO 2108 şi este compus pentru România din 13 cifre grupate în 5 segmente de lungimi variabile, separate de cratima:

• un prefix 978 dă indicativul pentru identificarea producţiei editoriale de carte la nivel internaţional;

• un codul de ţară – cu referire la limba sau grupul lingvistic al editorului şi nu al limbii în care este publicată cartea, pentru România are valoarea unică 973 pentru totţi editorii.

• codul de editură – identifica editorul documentului.

• numărul de ordine – dă numărul documentului printre publicaţiile editorului.

• cifra de control – este ultima cifra a codului ISBN. Aceasta permite verificarea validităţii codului ISBN şi poate fi o cifră sau X pentru numărul 10.

     Din nou, pentru cei care doresc să ştie, ISSN înseamnă „International Standard Serial Number” şi este un cod internaţional al publicaţiilor seriale potrivit ISO 3297. El apare ca un cod numeric format din două grupe a patru cifre care însoţesc grupul ISSN.

     Completări importante: codurile ISSN şi ISBN nu are nici o legătură cu transmiterea de ex­clu­sivitate către editură, nu are nici o legătură cu dreptul de autor şi nici într-un caz nu are vreo le­gă­tură cu valoarea cărţii.

     „Critericiul” omite faptul că cele două coduri sunt obligaţii ale editorilor şi nu au nimic de-a face cu autorii. Să-i cotăm deci pe editori, dacă pe noi nu sutem în stare să ne cotăm !

    Al doilea comentariu se referă la cele două subcriterii generate cu mare atenţie. „Cri­te­ri­ciul” este preo-cupat de situarea editurii „într-o ţară în curs de dezvoltare”, respectiv „într-o ţară dez­voltată”. Preocupat de îndeletnicirea sa savantă, „critericiul” omite să stabilească „criteriile de ţară în curs de dezvoltare” respectiv „în ţară dezvoltată”. Dacă ar fi făcut-o ar fi constatat poate că a avea o carte tipărită în China sau o carte tipărită în Elveţia nu este acelaşi lucru, că editurile nu mai sunt de mult timp neapărat ale unei ţări, şi că numele editurii şi valoarea unei cărţi sunt aso­cieri dificil de realizat.

 c) Documentul „Chestionar punctaje cercetare 2006” (Fişier Chestionar_punctaje_20-01-2007.xls) publicat pe site-ul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca: Criteriul 5:  „Conferinţe invitate/lucrări de sin­teză prezentate în plen la manifestări ştiinţifice naţionale cunoscute”.

     Preocuparea „critericiului” este să se vorbească despre „recunoscut” şi „cunoscut”. Nu se ştie ce legătură există între realitate şi cele două sintagme, ce legătură există între valoarea unei lucrări şi cele două sintagme, dar omul este bântuit de spiritul creaţiei şi insistă. Insistă să creeze ceaţă cât mai profundă!

d) Documentul “Ordin de aprobare a sistemului de evaluare privind conferirea titlului de confe­ren­ţiar uni-versitar” al Ministerului Invăţământului la criteriul 3 se cere candidatului să aibă cel puţin “o carte de specia-litate ca prim/unic autor”.

    Se impun cel puţin două comentarii de bun simţ.

    Primul s-ar referi la sintagma „carte de specialitate”. Nimeni nu precizează ce ar putea fi aceea sau, din contră, ce nu ar trebui să fie aceea.    

    Lăsăm suspans-ul pentru specialiştii în criterii şi ne oprim un pic asupra creaţiei inte­lec­tu­ale finalizate sub forma „ca prim autor/unic autor”.   

    Când se vorbeşte despre coautori la fel ca în, cazul gemenilor, se presupune că nici unul dintre ei nu este mai autor decât ceilalţi, dacă nu există o declaraţie explicită adică, să precizeze fiecare care îi este contribuţia la scrierea cărţii.

Această observaţie nu rezolvă enigma neostoitului „criterici”: chiar dacă contribuţia ca nu­măr de pagini diferă, declaraţia nu poate fi considerată ca formă de recunoaştere a contribuţiei ştiin­ţifice. Nu tot ce este mult, este şi bun!

(continuare în numerele viitoare fiindcă criteriile nu s-au epuizat chiar dacă creaţia intelectuală este din ce în ce mai puţină !)

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.