15 noiembrie 2006

Copyright, drept de autor – economie şi educaţie (2) Azi despre dascăli şi numai despre dascăli

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, consilier în proprietate industrială, agent de brevet european, E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

O poveste veche care poate face încă valuri

In urmă cu mai mulţi ani, un personaj politic cunoscut, în subsidiar şi cadru didactic, devenea subiect de presă pentru că-şi pusese numele pe o carte ce nu-i aparţinea, pe o carte care era cel mult tradusă de el şi de cei pe care şi-i alăturase ca lucrarea să pară mai valoroasă în ochii viitorilor medici.

Este bine să insistăm că îşi pusese numele pe carte, inclusiv pentru nişte capitole pe care le-ar fi elaborat singur, adică se identificase drept autor. Cu alte cuvinte îşi însuşise opera altor persoane.

Ne propunem să trecem peste aureola de om politic şi peste consecinţele unei astfel de fapte pentru partidul din care făcea parte şi să analizăm o serie de aspecte asupra cărora presa nu a insistat niciodată suficient.

In mod evident că presa insistase mai puţin nu din cauză că în acest caz ar fi fost mai înţelegătoare faţă de alte situaţii ci pentru că de această dată era cu totul neinformată.

Obiectul atenţiei noastre nu este persoana ci faptele şi implicaţiile lor. Ca dovadă a acestei poziţii ne vom referire în continuare la acest personaj acolo unde se impune cu „medicul nostru” fără ca prin aceasta să creăm vreo conotaţie favorabilă sau nefavorabilă lui.

Să adunăm cu atenţie cioburile.

Nu poţi apăra şi învăţa pe alţii ceea ce tu nu cunoşti. Când şcoala nu-şi face datoria…

Medicul nostru absolvise o universitate de medicină. Este mai puţin relevant care universitate. Este însă de remarcat că nici o universitate de medicină, că nici o universitate din România nu posedă până în acest moment o politică fermă, sistematică şi declarată în problema dreptului de autor.

In cazul dat, fostul absolvent trebuia să cunoască din şcoală faptul că orice operă scrisă, că este o lucrare practică sau un articol ştiinţific, că este un referat sau o carte are un autor.

In toate situaţiile, conţinutul lucrării, în cazul nostru scrise, există prin intermediul unei forme de expresie.

Forma de expresie sub care se materializează o operă constituie proprietatea pe care legea o apără sub conceptul de drept de autor.

Unde a fost Eminescu original?

Medicul nostru invoca faptul că în materie de medicină nu există lucruri originale, că toţi scriu despre aceleaşi lucruri deja bine cunoscute.

Ce nu ştia medicul nostru este că nici Eminescu nu a fost pe deplin original. Temele sale, iubirea pe malul lacului, zburătorul care fură iubirea mândrei spre a o duce în neant sunt teme care apar şi la alţi poeţi sau scriitori.

Eminescu este însă mare prin formele de expresie deosebite prin care exprimă aceste idei. Este foarte uşor de remarcat cât de incontestabil rămâne Eminescu în literatura română şi pentru vorbitorii de limbă română. Rămâne un reper fiindcă formele sale de expresie au amplitudinea maximă doar în limba română.

Nici Brâncuşi nu a fost un original...

Chiar şi opera lui Brâncuşi este în fond una lipsită de originalitate în ceea ce priveşte subiectele, temele abordate. Ideile sunt preluate din folclorul lumii de unde provenea sau de aiurea.

Formele de expresie însă, transpuse în forme spaţiale, în afara vreunei limbi vorbite, fac din sculpturile lui Brâncuşi o operă cu audienţă internaţională care trece cu uşurinţă peste frontiere şi sisteme, peste timp şi filozofii.

Repetitio mater studiorum…

Forma de expresie individuală, utilizată de fiecare om nu se naşte în facultate.

Ea se naşte odată cu noi, cu fiecare din noi şi este cultivată în fiecare zi prin intermediul unui sistem de educaţie, mai mult sau mai puţin coerent.

Că are dreptul la formă de expresie, că are dreptul la a-i fi respectată această identitate, că persoana sa trebuie pusă oricând în relaţie unică cu ceea ce mintea lui şi mai ales simţurile sale au materializat, acest lucru nu l-a învăţat medicul nostru.

Nu l-a învăţat şi nu l-a repetat. Nu şi l-a însuşit. Repetarea trebuia să aibă loc pe fiecare treaptă a educaţiei şi devenirii sale.

Primul desen după natură a născut prima operă şi primul drept de autor.

Prima compunere, primul referat la literatură trebuia să fie prima lecţie temeinică în care profesorul trebuia să insiste că avem dreptul să cităm în lucrarea noastră, dar să precizăm numele criticului sau scriitorului din a cărei operă tocmai am preluat.

Tot atunci profesorul de literatură trebuia să sesizeze şi să pedepsească în mod simplu dar drept şi imediat pe elevii care aveau referatele „un pic identice”.

Copiatul în şcoală este văzut adesea ca o bravadă ştrengărească a oricărui elev sau student. Nimic mai neadevărat. Mica bravadă este la fel de gravă ca zgârierea maşinii altuia sau ruperea unei flori din rondul parcului public. Toate aceste fapte afectează proprietatea şi, nepedepsite, conduc la fapte viitoare cu gravitate tot mai mare fiindcă „cine fură azi un ou…”.

Lipsa reacţiei corective imediată din partea şcolii permite naşterea unui nou haiduc.

O şcoală învechită şi revolută deformează şi ea conduita tinerilor...

Trebuie să insistăm că o şcoală care are drept preocupare primordială acumularea de cunoştinţe cu orice preţ, memorarea şi apoi, recitarea lor sau, cum se spune într-o anumită universitate tehnică, examinarea printr-un „subiect de sinteză”, poate face cu mare dificultate nevoii de a dezvolta oameni creativi.

In nici o etapă a şcolarităţii nu există activităţi didactice specifice prin care să fie dezvoltate abilităţi pentru forme de expresie proprii. Nu se insistă niciodată pe ideea că fiecare om trebuie să ştie să-şi pună în evidenţă ideile sale în forme care să-i aparţină.

Se caută mai ales uniformitatea, rapiditatea şi din nou, repetarea unor modele care se dovedesc a fi adesea inexpresive şi departe de personalitatea celor care ar trebui să fie dascăli creativi pentru elevi şi studenţi creativi.

In sistemul educaţional actual este admirat un tânăr docil, fără iniţiative, care nu produce probleme nimănui şi care poate fi numărat cu uşurinţă oricând, în orice poziţie şi în orice activitate pentru includerea sa în clasele standard dorite de putere.

Demersul pentru exprimarea prin forme de expresie proprii este o cerinţă care stă la baza promovării cartei drepturilor omului, iar acestea nu constituie o prioritate a educaţiei în România postcomunistă!

Modelele fac mai mult decât oricâte cărţi….

Am văzut că tânărul nu primeşte nici o educaţie care să se refere la libertatea lui de expresie, la dezvoltarea creativităţii sale.

Acesta ar fi aspectul pasiv al educaţiei. Alături de acesta apare însă aspectul activ dat de conduita profesorului, a dascălului.

Manualele şcolare, alternative sau nu, se copiază de la o generaţie la alta. In nici un manual, mai puţin cel de literatură, nu se practică citatul.

Cursul profesorului devine cursul discipolului după moartea sau retragerea primului. Se schimbă doar numele autorului. In acest fel şcoala noastră este un monument de stabilitate, devenită îngheţare şi încremenire!

Epoca Internetului a însemnat pentru mulţi profitori de meserie o adevărată mană cerească. Se caută un site cu tematică dorită, se traduce mai bine sau mai puţin bine un text de bază al unui autor muncitor dar mai puţin cunoscut, se îmbracă într-o copertă. Cărţii copiate, plagiate, colportate i se atârnă numărul de autori necesar care doresc promovarea şi nu sunt în stare să creeze cu puterile lor şi astfel curricumulurile au mai acumulat un număr nemeritat de puncte prin furt.

Fără să aibă nici o legătură cu medicul în discuţie, proliferarea fără limite a plagiatului în mediul academic prin copiere de pe Internet se întâlneşte mai ales în ceea ce priveşte domeniul cărţilor care descriu limbaje sau produse–program.

Atât de normală pare situaţia în care unul sau mai mulţi indivizi pun numele lor pe materiale scrise ce nu le aparţin încât nici râsul pe înfundate al studenţilor nu îi mai deranjează ! Cu atât mai puţin sunt deranjate de acest mod de a face carieră ştiinţifică titratele şi prestigioasele comisii pentru atribuirea şi confirmarea de grade universitare înalte!

Legea apără pe cel care doreşte să fie apărat….

Revenind la spectacolul mediatic, nu pot să uit indignarea unor ziarişti care cereau capul medicului nostru şi nu înţelegeau de ce justiţia nu intervine şi nu face dreptate.

Trebuie spus că şi în această materie, legile ţării sunt bune dar presupun ca cineva să facă apel la ele. Legile nu apără şi nu condamnă, la ele se poate face apel pentru a te apăra sau pentru cere condamnarea celor care îţi încalcă drepturile.

In mod concret, când cineva este furat, chiar şi de dreptul său de autor, singurul care poate cere aplicarea legii este cel neîndreptăţit, cel furat.

In cazul nostru, autorii francezi ai lucrării originale, plagiate ar fi trebuit să sesizeze justiţia română că un autor sau un grup de autori mioritici le-a luat locul pe coperta cărţii lor după o traducere fidelă neautorizată de ei.

Si atunci justiţia ar fi pus mecanismele sale în funcţiune, până în momentul în care adevărul ar fi ieşit la iveală.

Dacă neîndreptăţiţii, nu au acţionat sau nu au avut motive temeinice să acţioneze atunci…..

Legea dreptului de autor nu este însă totul...

Problematica dreptului de autor, al proprietăţii intelectuale este de mare complexitate şi cu implicaţii dintre cele mai profunde în esenţa societăţii.

In cazul acţiunii în instanţă pentru încălcarea dreptului de autor singurul care poate pune la dispoziţia judecătorului dovada plagiatului este expertul chemat în cauză.

Intr-o societate normală este însă necesar ca fiecare segment al ei să-şi cureţe propria ogradă.

In multe ţări europene, şi nu aş menţiona aici decât Bulgaria, un plagiat dovedit care a fost săvârşit cu scopul inducerii în eroare a unui organism în legătură cu valoarea unei individ, fie de exemplu un cadru didactic ce doreşte să devină profesor, echivalează cu scoaterea definitivă a acestuia din sistem.

Măsuri drastice există şi împotriva formelor incipiente de încălcare a legii. Constatarea unui plagiat din partea unui student, ca şi copiatul la un examen se soldează cu exmatricularea acestuia din universităţile statului în care s-a săvârşit fapta pentru Statele Unite ale Americii.

Societatea nu poate sta pasivă...

Prin faptele de plagiat şi încălcare a dreptului de autor se produc atentate majore la ierarhia de valori a unei societăţi. Este normal atunci ca societatea să caute măsuri alternative preventive de contracarare a unor astfel de fapte.

Pentru mediul academic, o soluţie poate fi realizarea unui portal unde să apară alăturate sursa şi copia sa prin segmente reprezentative cu precizarea numelor celor care doresc să devină astfel autori. Nu este vorba aici de o insultă sau o calomnie adusă unor persoane ci este nevoia de a face cunoscută o întrebare deschisă pentru o situaţie în care persoanele respective sunt implicate.

Lumina şi transparenţa sunt formele cele mai sigure şi active pentru a-i pune pe cei doritori de merite necuvenite să se mi gândească odată înainte de a cere profitând de munca altcuiva.

P.S: Aceeaşi presă se mărginea să comunice că ministrul educaţiei împreună cu senatul universităţii de medicină au analizat şi regândit cazul şi au decis totuşi atribuirea gradului didactic de profesor universitar medicului nostru.

Vai ţie şcoală, vai ţie moralitate, vai ţie ţară, vai de viitorul tău, mândră Românie !

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.