15 noiembrie 2006

La Politehnica din Cluj, funcţia dărâmă legea… pe ascuns sau, ghici cine este „emanatorul”?

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

"Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul..."

Colţul de lume în care ne-am născut şi trăim ne face originali şi imaginativi, chiar şi peste poate.

O dovedesc faptele noastre de zi cu zi şi asta ne creează o stare de nemeritată superioritate faţă de cei care îl iau în serios, şi nu în zeflemea, pe „Nemo censetur ignorarae legem” adică „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Si cum „peştele de la cap se’mpute”  pare normal, cel puţin pentru unii, ca ajunşi în funcţii de con­du­cere să dea cu tifla legii. Să dea cu tifla, şi nu oricum, ci mai ales pe ascuns şi incognito!

In luna septembrie 2006, probabil dar nu este foarte sigur, prin catedrele Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, s-a pornit să bântuie un document plin de originalitate din toate punctele de vedere.

O simplă analiză, pe text, a unora din „punctele tari” ale documentului ne va dovedi cât de jos poate coborî ideea de „management universitar” în viziunea unora.

Numărul de înregistrare şi data sunt doar pentru birocraţi…

Neîndoios, pentru unii, aceasta este o afirmaţie evidentă. Păi, un document care are număr şi dată nu poate fi pierdut. Dacă nu le are, atunci se poate spune oricând că nu a existat. Si totuşi docu­men­tul de care ne permitem să vorbim nu are nici număr de înregistrare şi nici dată de emanare. Adică „nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i pute”. Cui?

Documentul este anonim, dar este semnat…

Mai mult, documentul este semnat de două ori ca să dovedească puterea sa excepţională. A do­cu­men­tului, adică! Da, să dovedească puterea sa normativă, fiindcă se doreşte un document care să pună la punct pe toţi supuşii slabi de înger ai feudalului ştiutor de carte.

Deşi semnează de două ori, emanatorul documentului nu găseşte că o cerinţă de minimă civilizaţie impune ca o semnătură să fie însoţită de numele purtătorului ei. Mai mult, cum emanatorul se în­do­ieş­te că va fi ascultat de toţi, pune pe document numele rectorului şi semnează cu ‚pentru”. Semnează cu „pentru”, tot aşa, fără a-şi pune numele anexat semnăturii.

Adică, atenţie mulţime! Eu, emanatorul, o spun în numele rectorului, în numele autorităţii supreme a instituţiei total autonome, deci ce spun eu este musai perfect, este musai mai lege decât legea!

Documentul are un titlu demn de o teză de docenţă...

Textul din document poartă titlul „Principii  privind elaborarea statelor de funcţiuni…”. Adică autorul textului, uită sau se face că uită sau nu ştie că în poziţia administrativă pe care o ocupă nu mai este om de ştiinţă şi că în această poziţie singurele documente pe care le poate semna sunt cel mult a­dre­se, sau circulare, sau ordine, sau decizii. Nu, plin de sine şi de vanitate, ocupantul funcţiei ad­mi­nis­trative nu doreşte altceva decât să emane „principii”, adică el devine dintr-un simplu amploiat, un „emanator”!

Vezi doamne, personajul cocoţat în funcţia administrativă de conducere elaborează o poziţie per­so­nală, o numeşte cu titlul de „principii” şi apoi îşi atârnă semnătura de numele rectorului ca să facă „principiile” mai principii !

Lipsa de responsabilitate este definitivă: nici măcar paternitatea acestui document cu totul original în managementul unei instituţii academice nu şi-o asumă! Halal modestie, tocmai acum când a adus ceva unic pentru umanitate, „emanatorul” renunţă tocmai la drepturile de autor!

Grupe mai mari pentru oameni (poziţii) mai mici

La punctul 6 al documentului dat în facsimil ghiduşul creator de principii, ia frumos Statutul per­so­na­lu­lui didactic şi dă cu el de pământ.

Dacă Statutul, care este Lege cu nr.128/1997, precizează fără echivoc la art.84 alin.5 că „…subgrupa de studii pentru aplicaţii şi lucrări practice cuprinde în medie 10 studenţi, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 13…” originalul „principiator” decretează că „…formaţiile pentru activi­tă­ţile aplicative nu vor fi mai mici de 15 studenţi…”. Când este vorba de anii terminali şi de spe­cia­li­ză­rile în limbi străine, „emanatorul” se răzgândeşte şi o lasă mai moale. Nu se ştie de ce o lasă mai moale dar tot nu renunţă!

Face o precizare concretă de mare valoarea filozofică, pusă în paranteze, „…unde se fac echivalările corespunzătoare…”. Clar confuz sau confuz clar! Care „echivalări” şi care „corespunzătoare” este mult mai puţin important de tradus decât efectul de deplină „ceaţă intelectuală” obţinut.

Adică, să facă fiecare cum o doreşte şi cum o ştie, dar să respecte ceea ce am spus eu, chiar dacă nu am spus nimic!

Norme, completate cu rezultatele întrecerii socialiste

La punctul 2 al aceluiaşi set de principii, contribuţia intelectuală a „emanatorului” este una de fond.

Se precizează în mod concret că, norma didactică a persoanelor care „nu au realizat o activitate ştiin­ţifică corespunzătoare” adică „…au realizat un punctaj sub media gradului didactic pe care-l ocupă vor fi încărcate suplimentar cu până la 4 ore convenţionale…”.

Mai mult, principiul de la punctul 2 este o contribuţie remarcabilă cu scopul de a face Statutul personalului didactic şi mai confuz decât a făcut-o Marea Adunare Naţională reloaded!

Acest „principiu” atacă fără nici un cuvânt explicit o problemă tabu a instituţiilor universitare ro­mâ­neşti: problema fişei postului.

Pentru unii „fişa postului” este chiar „fişa prostului”!

Pentru început trebuie făcută o precizare de esenţă. Intr-o lume civilizată, într-o instituţie, mai mult, într-o organizaţie normală, fişa postului este documentul de bază care asigură existenţa organizaţiei,  justifică salariul şi permite evaluarea performanţei fiecărui angajat.

Cu alte cuvinte, fişa postului scrie ce trebuie să facă angajatul pentru a putea beneficia de salariul acceptat de părţi la angajare, dar şi obligaţiile angajatorului care condiţionează realizarea cerinţelor impuse angajatului.

Din motive bine întemeiate, sub presiunea benefică şi întotdeauna complice a sindicatelor din învă­ţă­mânt, toată lumea crede că fişa postului se confundă cu „fişa postului didactic”. Nimic mai eronat!

Spre a mări şi mai mult confuzia  există şefi de catedră cu veleităţi de secretari de partid, care-i pun pe subalternii lor, nici mai mult nici mai puţin, decât să-şi întocmească singuri fişa postului (evident didactic!).

Cu alte cuvinte, noi pasăm, noi driblăm, noi centrăm....

Nu mai rămâne altceva decât să se impună subalternilor lipsiţi de cunoştinţe minimale de mana­ge­ment să-şi scrie şi salariile pe care le doresc!

Si pentru că este eronat, „emanatorul” vine şi postulează că posturile didactice vor fi încărcate func­ţie de ceea ce a făcut cadrul didactic în anul trecut.

Adică, nu are nici o importanţă care sunt sarcinile curente ale instituţiei universitare şi faptul că aceste sarcini se pot realiza numai cu şi prin munca personalului angajat.

Adică, nu i se dă nimic de făcut cadrului didactic în acest an, ci pur şi simplu este pedepsit pentru ceea ce au făcut colegii săi în anul trecut.

Această idee este una şi mai găunoasă şi încalcă unele dintre cele mai elementare reguli ale do­ci­mo­logiei şi evaluării persoanei. Calcă principii dar calcă mai ales aceeaşi lege care la art.81 alin.2 spune că  „…norma personalului didactic care nu desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică sau echivalentă acesteia se majorează cu până la 4 ore convenţionale, fără a depăşi 15 ore con­ven­ţio­nale. Aceste excepţii se aprobă de consiliul facultăţii...”. Adică scrie "...nu desfăşoară..." şi nu „…au realizat un punctaj sub media…”!

Patronul cooperativei spărgătorilor de norme…

Pe scurt şi în rezumat, într-o organizaţie, unde angajarea se face după lege, pe bază de com­pe­ten­ţă, „emanatorul” vine şi insinuează că acolo ar fi vorba de o întrecere în care cine nu face mult, cât mai mult, nu-şi merită banii!

O spune cu atâta convingere de parcă aceşti bani i-ar plăti din buzunarul propriu. De parcă el, un sim­plu amploiat, ajuns în funcţie de conducere de conducere ar fi devenit peste noapte patronul in­sti­tuţiei universitare!

Este vorba în mod evident de un patron original. Este patronul unei armate de Stahanovi. Pentru cine nu ştie, Stahanov a fost un celebru cetăţean sovietic, strungar de meserie care ştia un singur lucru: să spargă norma ! Nu că norma ar fi fost prost stabilită sau că el ar lucra mult şi prost, nu că el ar fi ştiut în mod concret ce ar avea de făcut, dar norma trebuia spartă ca să trezească la viaţă ade­vărata competiţie în sânul clasei proletare, trebuia spartă fiindcă aşa dorea partidul comunist, aşa o dorea presa, supusa slugă  a acestuia.

Că „emanatorul” calcă prin „principiile” elaborate cele mai elementare principii ale managementului unei organizaţii, asta contează mult mai puţin.

Contează că el a găsit, în mod general, o modalitate prin care orele aplicative, cele mai importante ale unei şcoli adevărate, dar şi cele mai prost plătite în ţara noastră, să poată fi puse pe umerii unor persoane, de regulă tinere, în timp ce orele de curs, bine remunerate şi făcute cu mântuială, prin acu­mulări subterane succesive, sunt orientate sau păstrate de anumite persoane din nomenclatura Universităţii.

Cine şi de ce, se miră şi cine şi de ce, nu se miră?

Ce este normal este că sindicatul obedient conducerii Universităţii a avut exact poziţia necesară şi aş­teptată: adică aceea a struţului!

Ce este mai puţin normală este atitudinea organizaţiilor studenţeşti şi a fiecărui student în parte. Oare aceştia să nu fi înţeles că „emanatorul” atentează la drepturile studenţilor de a se bucura de ser­vicii pentru care ei sau părinţii lor au plătit şi că aceste servicii trebuie realizate în condiţiile legii şi ale standardelor de calitate şi nu după „principii” stabilite la derută de un neguţător de suflete? Oare nu este clar că numărul de studenţi din grupa de activităţi aplicative este una din condiţiile rea­lizării procesului de instruire?

Care calitate? Păi aceea calitate pe care ”păzitorii calităţii” ar trebui să o apere. De ce nu o apără?  Pentru simplul motiv că nu destul timp fiind ocupaţi să declare în materiale pompoase, dar fără substanţă, că în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca toate standardele de calitate au fost atinse şi chiar si depăşite!

Sau poate toţi, cei care aveau motive sau obligaţii să intervină, nu au putut să o facă pentru că docta lucrare cu principiile „emanatorului” fără identitate se strecoară tiptil-tiptil prin universitate, prin bi­ro­uri de şefi de catedră care se prefac a fi revoltaţi, dar aplică fără crâcnire încă un set de mă­suri ilegale impuse prin hatârul unui ales care recunoaşte doar varianta „La loi c’est moi” a ce­le­bru­lui „L’etat c’est moi”!

Sintagma de „emanator” a fost aleasă pentru a da un nume unui nenumit. Persoanei care va iden­ti­fi­ca pe „ema­na­tor” umanitatea îi va fi veşnic recunoscătoare!

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.