13 octombrie 2006

Critica: armă de distrugere sau condiţie a progresului?

Marcel Cremene, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

M-am decis sa scriu aceste rânduri deoarece am constatat că există în mediul universitar românesc o confuzie în ceea ce priveşte semnificaţia gestului de a critica. Mai precis, nu este clar dacă a critica este invariabil o impoliteţe, o lipsă de respect sau din contră un serviciu. Din păcate, în cultura noastră, critica este rar folosită în sens pozitiv. Dacă ne gândim la rolul important pe care îl are critica într-o societate civilizată, ne dăm seama încă odată în ce fel de societate schizofrenică trăim. Intoleranţa la critică poate fi şi o formă de protecţie a incompetenţilor, mai ales dacă este vorba de o persoană aflată la putere.

Critica este considerată la noi o armă de atac, un mod de a ofensa, de a aduce atingeri persoanei sau de a pedepsi. Dar critica poate fi un instrument preţios, fără de care nu se pot genera idei noi, în consecinţă nu se poate progresa sănătos. Scopul acestor rânduri este de a face critica mai uşor acceptată.

De ce este bună critica şi pe cine ajută aceasta? Critica ajută oricărei persoane ones­te care are mintea deschisă şi flexibilă. Beneficiile criticii provin din faptul că se generează idei noi, alternative în modul de a privi lucrurile. Afirm că a te apropia de adevăr nu este a stabili care este acel unic punct de vedere care este corect ci mai degrabă a avea cât mai multe puncte de vedere diferite pentru un acelaşi lucru. In fond, dacă ai mai multe puncte de vedere poţi oricând selecta unul dar invers nu. In mod analog, pentru un corp reprezentat în spaţiu nu există nici un punct din care corpul se vede complet, singurul mod pentru a vedea corpul întreg este să îl privim sub cât mai multe unghiuri diferite. Dacă critica înseamnă crearea de noi puncte de vedere, atunci putem afirma că aceasta serveşte la a te apropia de adevăr.

Pentru a reveni la chestiuni mai concrete, pot să spun că numai datorită criticii am reuşit sa avansez în cercetare şi să îmi termin doctoratul. In Franta de exemplu, critica constructivă este un lucru obişnuit. Intr-o echipă de cercetare fiecare membru prezintă periodic colegilor ceea ce a lucrat şi este criticat destul de dur de către ceilalţi. Nici un punct slab nu trebuie să scape neobservat. La susţinerea unei teze de doctorat în Franţa ţi se pun multe întrebări destul de di­fi­cile şi eşti criticat până în faza finală când esti lăudat totuşi pentru ca ai muncit mult. Finalul nu face decât să întărească sensul pozitiv al criticii de dinainte.

De altfel, scopul prezentărilor nu este să faci impresie bună ascunzând cu grijă punctele slabe şi discutabile ci să îţi lămureşti mai bine ideile profitând de întrebările celorlalţi. Este preferabil să te critice colegii apropiaţi înaintea celor care care îţi vor citi articolele.

Un instrument al criticii este formularea de întrebări. Acest instrument simplu ne ajută să discernem între esential şi detalii: ideile esenţiale nu sunt decât răspunsurile la cele mai im­por­tan­te întrebări. Un alt instrument este însăşi acceptarea de multiple unghiuri sub care se poate pri­vi o aceaşi problemă.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că acest instrument care este critica ne ajută în viata de zi cu zi pentru a depista mai uşor abuzurile, demagogia şi încercarea altora de a ne manipula, ceea ce nu este puţin lucru. Critica ne face mai liberi şi de aceea cei care ne conduc de obicei nu au nici un interes ca această critică să existe. Câţi şefi cunoaşteţi să îşi fi îndemnat subalternii să critice sau să îşi dezvolte o gândire liberă? Puţini, dar aceia care o fac sunt de apreciat, cinste lor.

Când este critica o arma de atac şi pentru cine? Cui dăunează? Critica în sine nu este pozitivă sau negativă. Modul în care ne raportăm noi la aceasta, modul în care o folosim în prac­tică îi dă sens moral. Critica este o armă de distrugere atunci cănd vizează persoana, ego-ul, or­goliu si NU ideile sau faptele. De altfel, este un fapt cunoscut de către psihologi că dacă vrei să schimbi pe cineva, să educi (la urma urmei suntem dascăli) NU trebuie să îi ataci stima de sine, să il etichetezi, să îi atribui epitete jignitoare sau să îl judeci ca persoană. Nu faci decât să îi stârneşti inutil orgoliul care oricum e uşor de stârnit la cea mai mică aluzie.

Recurgem la forma de critica prin atac la persoană poate pentru că nu suntem destul de capabili să menţinem o critică sănătoasă strict la nivel de idei şi fapte, pentru că nu suntem capabili să îl ajutăm pe cel care a greşit să se schimbe în bine, să se îndrepte. Ca să poţi ajuta pe cineva care ti-a greşit trebuie să fii cu adevărat puternic mental, altfel vei cădea pradă sentimentelor negative distructive şi autodistructive. Cred că acesta este sensul filosofic al iertării creştine.

Critica prin atac nu poate duce la nimic bun: cel atacat în ego-ul său nu va accepta nicio­dată că a greşit. Dacă vrei într-adevăr să îl schimbi, este necesar să creezi o contradicţie în mintea acestuia criticându-i obiectiv faptele rele, lăudându-l pentru faptele bune şi arătându-i că nu vrei să îl suprimi ca persoană, că sunt lucruri pe care le apreciezi la el, că ţii le el chiar. Acesta ar fi demersul pedagogic ideal, rămane însă extrem de dificil de aplicat constant în practică.

Poate că unii vor râde dispreţuitor auzind asemenea soluţii: „Să îl ajuţi pe care care ti-a greşit? E o prostie!„ dar atunci l-aş întreba: la ce serveşte răul? ca să aducă în final binele? prin ce mecanism se poate realiza aşa ceva? In capodopera „Maestrul şi Margareta”, autorul rus M. Bulgakov îl prezintă pe Isus spunând că „toti oamenii sunt buni”. Fraza pare lipsită de sens la prima vedere dar dacă îi întrebăm pe psihologi ne vor spune acelaşi lucru: ca nimeni nu este fundamental rău. De aici putem să deducem că în general oamenii pot fi ajutaţi şi merită să fie. Asta nu însemnă că este şi uşor.

A folosi critica ca formă de atac la persoană nu poate să aibă consecinte benefice pe ansamblu chiar dacă un om slab se poate bucura pe moment de răul făcut. Cu toate acestea, s-ar putea replica „cine e capabil să-i ajute pe toţi smintiţii?”. Eşecul dialogului este şi incapacitatea noastră, de altfel de înţeles în unele situaţii. Un psihopat criminal care nu poate fi vindecat este mai bine să fie izolat, evident.

Nu este bine să folosim critica faţă de o persoană care nu admite natura pozitivă a criticii şi nu poate să adopte atitudinea corespunzătoare, care nu ştie să profite de favoarea pe care i-o facem. Nu oricine merită să fie criticat. De altfel, dacă nu ne invită nimeni să criticăm este în general mai bine să nu o facem deloc. Totuşi, uneori este bine să uzăm de dreptul la liberă exprimare când vedem o nedreptate. De obicei oamenii inteligenţi pot face faţă criticii şi trage foloase din ea iar oamenii şi mai inteligenţi pot scoate ceva bun chiar şi din critica orientată cu scop distructiv asupra lor. Critica îi deranjează cel mai mult pe cei proşti şi ne-oneşti.

Care este raportul dintre critică şi respect? In final, cred că raportul dintre critică şi respect depinde de atitudinea fiecăruia faţa de ceea ce înseamnă critică. Critica omului onest şi puternic este o formă de respect, cea a omului meschin şi slab este de obicei o lipsă de respect. Linguşirea omului onest este o lipsă de respect deliberată, linguşirea obedientă a omului slab poate părea respect dar de fapt este tot o lipsă de respect, în primul rând faţă de el însuşi.

Acestea fiind spuse, rămâne ca fiecare să judece singur când şi unde să aplice critica şi să aibă capacitatea de a extrage numai partea pozitivă din aceasta.

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei şi adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părţile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.