13 aprilie 2010

Istoria omuleţilor de ştiinţă (1). Opriţi nemţălăii să mai plagieze geniile carpatine ale României….

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing,

Profesor universitar concediat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pentru că a dat note "cifre cu zecimale".
Repus în drepturile legitime de justiţia română după un an şi jumatate (7 iulie 2008 - 31 ianuarie 2010) de îndepărtare de la catedră.
E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

Se recomandă un fond muzical excelent asortat.

Eu plagiez, tu plagiezi, ei plagiază….

Pentru mulţi din “oamenii de ştiinţă” ai zilelor noastre, ajunşi celebrităţi şi oameni de partid şi de stat, verbul “a cerceta” se reduce la verbul “a plagia”.

“Zilele noastre” au început de mult, de pe vremea când în România nu intrau cărţi străine, iar când intrau ele încăpeau pe mâna unora care aveau “calităţi” şi, mai ales, "dosare" deosebite. De pe atunci, şi istoric asta înseamnă cam anii 1970, aceşti tineri întreprinzători ai ştiinţei şi învăţământului comunist, au înţeles că Dumnezeu sau poate Ceauşescu, le-a pus mâna în cap: păi dacă numai ei au cărţile de valoare apărute aiurea în lume şi intrate într-un exemplar în România, de ce nu ar traduce tot ei cărţile respective şi nu şi-ar pune frumos, numele lor în locul dedicat autorului?

Tehnica a fost omologată şi aşa ne-am trezit cu o mulţime de oameni de ştiinţă care semănau cu cei care munceau cinstit dar erau întotdeauna cu un pas înainte: ei publicau numai cărţi de reală valoare, în tiraje impresionante pentru orice editură. Norocul le-a surâs încă odată: limba română este prea puţin cunoscută în alte ţări ca editorii de acolo să le ceară să le traducă cărţile în limba engleză, germană, franceză.

Bieţii editori ar fi avut surpriza să vadă cum traducerile din română ar fi fost identice cu cărţile pe care ei, adică editorii le-au publicat cu câţiva ani înainte!!!!

Astăzi, mulţi dintre „oamenii de ştiinţă” făcuţi cu priorităţi de publicare, sunt academicieni în tot felul de academii, mai mari sau mai mici, mai de la oraş sau mai de la ţară, rectori şi mari profesori şi mai ales mari moralişti.

Si povestea ar fi ţinut mult şi bine….dacă tata Gorbaciov nu ar fi şters ferestrele lagărului comunist.

Si atunci să vezi minune: s-a făcut lumină şi, spre groaza unora, au început să se vadă lucrurile până acum bine ascunse.

Cum au ajuns românii victimele „ferestruirii”…

Ironia istoriei a făcut ca „ferestruirea” să fie contemporană cu revoluţia internetului. In acest fel când s-a făcut lumină, atunci chiar că s-a făcut lumină.

Si atunci să vezi minune! De unde până atunci, la cărţi şi articole ajungea numai cine avea „dosar curat” şi era „tovarăş de nădejde” dintr-odată toată lumea a ajuns să aibă acces la toate creaţiile ştiinţifice ale lumii!

In faţa minunii, cei mai slabi de înger au cedat. Si cum cei mai slabi de înger sunt şi cei care au ambîţul social cel mai gros, ei au devenit şi primele victime…

Din păcate pentru ei, lumina nu s-a mai stins şi acum toată lumea poate să le vadă întreaga hidoşenie şi impotenţă intelectuală.

Cum ne fură nemţălăi geniile carpatine….

Prima poveste este cu genii carpatine şi cu nemţălăi parşivi.

Se făcea că într-o universitate carpatină, să zicem Universitatea din Bacău, era o mulţime de omuleţi de ştiinţă care trebuiau să promoveze şi să ia bani mulţi de la Ministerul imbecil al educaţiei care aruncă bani pe orice.

Si cum pentru promovare mulţimea de omuleţi de ştiinţă aveau nevoie de articole multe, tătucul lor, badele rector, le-a făcut o revistuţă de casă, aşa mică şi hî!, cât să publice şi ei în linişte şi pace. Ca să pară revistă mare, tăticul le-a făcut rost şi de o listă de nume de recenzori, care toţi lucrează în instituţii secrete, şi apoi s-a dus la prietenaşii lui de la CNCSIS, care i-au dat imediat patalama că revista este ok.

In jucăria tătucului rector, omuleţii de ştiinţă au început să publice vârtos tot ce le producea creierele lor în plină explozie de promovare.

Doi dintre omuleţi au scris astfel în anul 2007 în publicaţia de casă a tătucului rector cu numele MOCM 13, Vol.3 la pg.280-285 o mare lucrare ştiinţifică cu titlul Application of titanium dioxide photocatalysis to create self-cleaning materials, care foarte probabil ar fi trebuit să ia premiul Mobel. Spun probabil, fiindcă tot probabil a fost autorecenzată chiar de unul dintre autori care era şi recenzent.

Din partea Universităţii din Bacău nimeni nu-şi mai aminteşte dacă a fost sau recenzată, nici măcar după ce instanţele au cerut prin decizie definitivă şi irevocabilă să spună cine a comis-o.

Ne cerem scuze că, fără a fi specialişti, am acuzat lucrarea ca fiind demnă de premiul Mobel, dar povestea ne dovedeşte că nu suntem departe de o mare descoperire.

Dovada este că în anul următor adică în 2000, în publicaţia serială cu numele LACER (LACER de la Leipzig Annual Civil Engineering Report) No. 5, 2000, apare o lucrare identică celei publicate în 2007 a omuleţilor de ştiinţă de la Bacău cu titlul Application of Titanium Dioxide Photocatalysis to Create Self-Cleaning Building Materials dar, ca să nu semene cu lucrarea originală, este pusă la paginile 157-162!

Pentru oricine ştie să citească, mai puţin recenzorii din lista publicaţiei (ne cerem scuze pentru cei care nu au avut nici o contribuţie, ne referim doar la cei care au făcut recenzia lucrării de faţă) care nu o ştiu face, plagiatul este evident.

Concluzia este una terifiantă: nemţălăii cei răi au comis-o: au copiat în anul 2000 lucrarea magistrală scrisă în 2007 de omuleţii de ştiinţă de la Universitatea din Bacău şi în acest fel i-au lăsat pe aceştia fără speranţe la premiul Mobel!

Ce nu au plagiat nemţălăi…

Dacă asupra întrebării dacă nemţalăi au plagiat sau nu în 2000 ce au scris omuleţii de ştiinţă de la Bacău în 2007 vă lăsăm să decideţi singuri, nu putem să nu constatăm şi să fim revoltaţi de maniera grosolană în care, credem noi că, nemţălăi încearcă să inducă în eroare întreaga lume ştiinţifică a planetei.

Din întreaga lucrare deosebită a omuleţilor de ştiinţă de la Bacău, nemţălăi au omis numai fragmentul:

Această omisiune dovedeşte, fără nici o tăgadă, că nemţălăi cei răi nu şi-au dat seama că omuleţii de ştiinţă de la Bacău nu au lucrat pe gratis, ci au lucrat pe banul public al boborului român.

In acest fel fapta nemţălăilor este şi mai criminală: au furat creaţia omuleţilor de ştiinţă de la Bacău dar şi-au bătut joc şi de banul public românesc! Ei, carevasăzică, au supt sângele boborului român!

Noi însă, suntem români…

Norocul nostru este că românu-i bun şi tare şi mai ales, e tare descurcăreţ.

Aşa s-a dovedit şi în această situaţie. Directorul programului CeEx nr.89/2006, care are sânge în aparat, ca orice director de program ştiinţific românesc, a luat problema în mână şi a avut curajul să-i înfrunte pe nemţălăi care au copiat în anul 2000 lucrarea magistrală din 2007 a omuleţilor de ştiinţă de la Bacău şi apoi, le-a zis-o de la obraz:

Aşa da curaj, aşa da bârbăţie!

Cât de bine o trage din condei Domnul Director de proiect: adică omuleţii de ştiinţă de la Bacău au lucrat degeaba fiindcă în planul de realizare nu era trecut titlul acestui articol de parcă cineva ar putea să-şi programeze să facă un copil pe care să-l cheme direct de la mama lui, „Vlad” sau „Petru”. Si asta pentru că în opinia lui specializată, de om care le ştie pe toate, omuleţii de ştiinţă au scris ce au scris fiindcă nu ştiau ce scriau: erau carevasăzică beţi sau inconştienţi sau poate dorogaţi sau poate prorectori, că e tot aia…..

Apoi, cât de pacifist se dovedeşte el, Domnul Director de proiect: dacă nemţălăii tot au furat în 2000 lucrarea din 2007, hai să nu le facem probleme şi să-i lăsăm pe ei să ia premiul Mobel, că aşa-i românu’, paşnic şi cu duhul blândeţii! Baci ne-am născut, baci să murim, dar să fim demni: dacă au furat, lasă-i dom’le să fure!

Si apoi de ce să ne facem noi probleme: nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu ne pute! Dacă gura nu ne pute, atunci ce pute totuşi… dar nu a usturoi…?

(In numerele viitoare veţi găsi poveşti şi mai palpitante cu omuleţi de ştiinţă români şi cu alţi plagiatori străini ai operelor acestora. Fii trează, Românie!)