Fugiţi de maşina de clonat şi de clone: Scrisoarea deschisă către studenţii mei….

Dragii mei studenţi, dragi mei foşti studenţi,

Pentru un profesor este foarte greu să delimiteze linia care separă studenţii lui de copiii lui. Nu sunt în stare în acest moment greu pentru mine şi greu pentru voi să fac delimitarea. Mă adresez astfel vouă ca profesor, ca părinte spiritual, ca om la care aţi simţit chemarea să vă întoarceţi după ani de zile de despărţire.

Amarul despărţirii …

Ne-au separat anii în care, după terminarea şcolii la Politehnica din Cluj, aţi ales în mod corect să vă continuaţi studiile doctorale în ţări occidentale.

Trebuie să recunosc că m-a bucurat sincer faptul că mi-aţi urmat sfatul şi aţi plecat.

Bucuria mea a fost bucuria tatălui care-şi alungă copilul de-acasă sau îi vinde patul la prima plecare a acestuia ca „să-l înţarce”. Este bucuria plină de lacrimi a tatălui care nu are voie să plângă, a bărbatului care este învins de un duşman mult mai mare decât cel pe care el l-ar birui, este bucuria preţului înfrângerii.

Am sperat apoi, am sperat şi m-am bucurat ori de câte ori am auzit de rezultatele voastre din Olanda, de la Delft, din Spania, de oriunde eraţi.

Am sperat să vă văd odată alături de mine şi să vă simt creşterea energică pe care o tinereţe energică, într-o şcoală adevărată, cu un climat moral demn şi competitiv o poate dezvolta.

Amarul ţării în paragină…

Din păcate anii de aşteptare s-au dovedit a fi plini de vise negre: ceea ce pe vremea voastră părea o simplă alienare s-a dovedit a fi o stare permanentă.

Profitând de faptul că profesional nu au fost niciodată în stare să facă ceva, cei care erau pe vremea studenţiei voastre nişte umbre fără preocupare prin catedră şi facultate, s-au înhăitat şi au profitat de slăbiciunea şi inconştienţa oamenilor pentru a se instala în funcţii de conducere.

Veţi spune că într-o universitate, oamenii din funcţii de conducere administrativă sunt şi rămân nişte simpli funcţionari. Acest lucru este adevărat într-o ţară civilizată! Aici însă oameni ca ei au găsit că accesul la administraţie este egal cu accesul la resurse este acelaşi lucru cu recunoaşterea ştiinţifică. Motiv pentru care au început să plagieze cărţi şi să-i oblige pe studenţi să le cumpere, au început să învrăjbească pe studenţii care nu veneau pe la şcoală cu dascălii care-şi făceau datoria în mod corect. Plaga a devenit tot mai mare şi mai mare. Au început să-şi terorizeze colegii. Dispreţul lor faţă de şcoală, faţă de instituţia universitară este fără margini.

Bucuria rezultatelor voastre…

In aceste circumstanţe m-aţi anunţat pe rând fiecare de faptul că v-aţi finalizat tezele de doctorat, mi le-aţi trimis şi, plin de nesaţ, le-am citit pe toate.

Bucuria de la plecarea voastră s-a transformat în mândrie. Am fost mândru că v-am fost dascăl, am fost mândru că ceva din munca mea aţi luat-o şi aţi făcut-o să strălucească prin valoarea fiinţei şi muncii voastre.

Oricâte ar fi sunt puţine cuvintele care să vă felicite pe voi, Lendek Zsofia, Radu Orghidan, Lucian Buşoniu, pentru munca de excepţie pe care aţi dus-o în mod strălucit la capăt şi v-aţi apropiat de ceea ce se numeşte un adevărat cercetător.

Coşmarul realităţii în care vreţi să veniţi…

Acest moment de mare bucurie şi înălţare din viaţa unui om şi dascăl are din păcate alături unul dintre cele mai jenante şi umilitoare momente care mă leagă de instituţia pe care am servit-o cu devoţiune mai bine de 25 de ani şi care v-a dat vouă titlul de inginer.

Pe data de 13 martie 2009, într-o festivitate comună şi totuşi unică în felul ei, instituţia era autorizată să acorde titlul ştiinţific de doctor inginer unui alt tânăr.

Apropiat de vârstă de studenţii mei, tânărul în discuţie, nu plecase din ţară. Alesese să facă studiile doctorale în ţară. Un fel de–a spune „studii doctorale”! La fel cum de educaţia copiilor sunt de vină, în principal părinţii şi cei care îi formează, şi în acest caz găsesc că tânărul şi eforturile sale nu puteau fi decât lăudabile.

Este însă cu totul inadmisibil să nu reacţionezi când un simulacru de lucrare de absolvire la o şcoală profesională este autorizată şi numită „teză de doctorat” de cei care ar trebui să vegheze la impunerea şi respectarea standardului de calitate şi la imaginea universităţii.

Nu pot să nu-mi manifest indignarea şi revolta faţă de lipsa de profesionalism a celor care şi-au permis să pună aceasta lucrare amărâtă alături de tezele de excepţie finalizate şi susţinute cam în aceeaşi perioadă la Delft de doi foşti studenţi ai facultăţii noastre, dl.Lucian Busoniu şi dra Lendek Zsofia, şi în Spania de dl.Radu Orghidan.

Dacă cei trei tineri admirabili, absolvenţi ai cursurilor acestei facultăţi au reuşit să finalizeze nişte teze la cel mai înalt nivel atunci cu siguranţă nu autorul este de vină că a ajuns să producă o caricatură de teză ca cea menţionată.

Duceţi-vă în bejenie şi nu veniţi în România…

Tristul moment, m-a convins încă odată că este în natura lucrurilor să mă adresez public absolvenţilor mei care au înţeles să-şi continue viaţa prin studii făcute în altă ţară.

Tineri absolvenţi, continuaţi, munciţi învăţaţi!

Cu toată durerea de dascăl şi părinte în suflet, vă recomand nu reveniţi în România! Rămâneţi acolo! Rămâneţi până Romania nu va deveni o ţară adevărată!

Evitaţi pericolul maşinii de clonat!

De când aţi plecat, în România, acei oameni despre care vă vorbeam la început, au construit cea mai neagră şi de coşmar maşină socială: maşina de clonat!

Maşina de clonat, ia un tânăr "selectat" şi în cel mult câţiva ani construiesc din el o clonă potrivit comenzii sociale pentru o universitate la fel de parazitară şi anacronică celei în care funcţionează maşina. Cerinţele impuse pentru cel care trebuie să devină clona perfectă sunt minime: să nu ştie nici o limbă străină, să nu aibă veleităţi, să nu aibă ambiţie, să fie ascultător, să nu aibă iniţiative, să nu dorească să muncească, să fie comod, să tacă în orice situaţie.

Tânărul care-şi susţinea teza pe 13 martie 2009, diferea de voi prin faptul că era în curs de clonare. Avea toate „cerinţele” îndeplinite, „adunase” un fel de teză dar avea deja gradul didactic de şef de lucrări! Clonarea era în curs de finalizare!

Gata clonat, tăcut, supus este atât de adaptat şcolii feudalizate româneşti, încât niciodată nu veţi putea concura cu el.

Nu numai atât, sistemul de concurs pentru sistemul universitar este astfel construit încât pentru ocuparea unui post este admisă numai pentru persoanele dorite şi anticipate de acesta.

Nu uitaţi că locul vostru este în români, dar nu acum: pericol de moarte!

Din cele de mai sus nu trebuie să credeţi că vremurile m-au schimbat atât de mult încât am devenit un pesimist. Este greşit să credeţi că sunt un duşman al ţării mele. Este greşit să credeţi că mi-am schimbat principiile de viaţă!

Nu, în toate situaţiile, nu!

Tinerii plecaţi din România se pot întoarce în condiţii normale în România numai atunci când orice concurs va fi deschis tuturor cetăţenilor Europei sau ai lumii!

Atunci şi numai atunci, tinerii mei prieteni, veniţi! Atunci este momentul să puneţi în viaţă ce aţi învăţat! Atunci trebuie să vă faceţi datoria faţă de ţară, faţă de părinţii voştri!

Până atunci, învăţaţi să deveniţi profesionişti, învăţaţi să fiţi cetăţeni, învăţaţi să fiţi cetăţeni activi ai României!

Dorin Isoc, omul care v-a fost profesor