Publicaţie electronică de atitudine şi iniţiativă civică şi profesională Despre GRAUR

Campania pentru integritate academică. Campania antiPlagiat

21 iunie 2009

Lecţia nobilei oarbe: Deasupra lui Dumnezeu nu există juzi….

Reporter GRAUR

Despre justiţie şi juzi….

Justiţia a fost inventată de oameni. Justiţia nu a fost coborâtă din cer şi justiţia nu ajunge în cer. Justiţia judecă faptele oamenilor aşa cum au stabilit oamenii. Dacă oamenii au greşit şi justiţia greşeşte.

Oamenii şi-au făcut zeii şi le-au dat respectul pe care l-au crezut de cuviinţă sau care au simţit că aceştia îl merită.

Juzii nu sunt zei şi juzii nu vor fi niciodată zei: ei sunt şi vor fi nişte amărâţi de oameni.

Juzii sunt oameni dar oamenii au găsit că este normal ca juzilor să le dai respect.

Oamenii nu dau juzilor respect pentru a judeca părtinitor, ci dau respect pentru modul în care juzii pot aplica în mod nepărtinitor legea, cum pot face în mod nepărtinitor justiţia.

Ce e judele care nu aplică legea? Ce este judele care se vrea substitutul legii, al justiţiei? Ce este judele care judecă făcând din nobila oarbă o jalnică chioară, care ridică în mod netrebnic vălul să vadă cui trebuie să-i dea dreptatea?

Judele care-şi calcă menirea devine un sub-om, devine un individ mai murdar şi mai lipsit de respect decât cel mai rău delincvent pe care l-a judecat….

Nobila oarbă are nobili servitori… dar nu în România!

Un subiect actual al lumii actuale este proprietatea intelectuală. Este, cu alte cuvinte, dreptul de a lua muzică, sau film, sau carte pe gratis de pe orice site al internetului şi de a te bucura de ceea ce altul a creat fără a-i fi dator pentru geniu, pentru muncă, pentru sacrificiu.

In timp ce în România a fura munca altuia a ajuns o calitate necesară pentru a ajunge profesor universitar, rector, academician sau ministru in Romania, în Statele Unite justiţia a rămas nobilă şi nu a coborât la a deveni târfa scursorilor comuniste devenite „oameni politici si de stat” (citat din Ucisul fără judecată, în numele dreptului la dreptate a poporului Mioriţei).

JUSTIŢIA adevărată în faţa căreia fiecare din noi trebuie să ne scoatem pălăria şi să ne înclinăm a decis: furtul operei altuia are valoare şi această valoare nu depinde de cât de bogat sau de sărac este hoţul! Hoţul este hoţ oricât a furat şi hoţia trebuie pedepsită!

In România unii juzii judecă şi sunt demni de poziţia pe care oamenii le-o recunosc cu dragoste şi respect…

O asociaţie neguvernamentală sesizează că banii publici, şi nu puţini, sunt daţi pe mâna unui specialist în pagubă garantată. Fără să fi avut vreodată vreun doctor făcut sub mâna lui, păgubosul se bucură că va putea face praf nu mai puţin de 169 (doctoranzi) x 3 (ani) x 12 (luni / an) x 2,000 (lei/lună) adică 12.168.000 lei fără banii pe care trebuie ă-i încaseze pe şleau conducătorii acestor STAdoctoranzi!

Secretomania şi frica de adevăr îi face pe sindicalistul păgubos de meserie şi pe acoliţii lui să ascundă lista de STAdoctoranzi culeşi de pe stradă şi din familiile tuturor pilelor Politehnicii din Cluj şi să refuze informaţiile solicitate.

Fidelă misiunii sale declarate Asociaţia GRAUR nu este intimidată de totul belicos al păgubosului şi face apel la instanţă pentru a obţine informaţia de interes public:

Instanţa adevăratei justiţii se pronunţă şi găseşte că este normal ca păgubosul de meserie să nu-şi facă mendrele pe banii publici;

…alţi juzii nu judecă … juzii îşi gândesc poziţia şi colaborează cu viitorii răufăcători….

Nobila oarbă din Statele Unite care judecă fapta şi nu individul, devine curva cea chioară din România care judecă numai individul şi crede că fapta trebuie negociată între netrebnici şi ceilalţi:

Blestemul lui Oedip: Vai nouă…!

Acest pamflet nu este invitaţie la nesupunere civică, recunoaşte decizia justiţiei şi strigă în gura mare: vai nouă, nemernici dascăli ai comunismului: cum am putut să facem copii tembeli, dascăli de râsu’lumii, adevăraţi ucigaşi de copii, cultură şi ţară, ingineri necalificaţi care să ne facă sclavi pe sute ani de acum înainte, juzi târâtori şi violatori ai nobilei oarbe, politicieni analfabeţi cu doctorat şi popor aplaudac şi fără demnitate?!!!

Aici veţi găsi documentele originale pentru informat, râs, dispreţuit şi folosit în alte cauze similare!

Scrisoarea asociaţiei GRAUR.
Acţiunea asociaţiei GRAUR.
Recursul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Alternativa Academică este prima publicaţie electronică românească dedicată Reformei şi manifestării atitudinii civice a lumii academice. Toate materialele publicate pot fi utilizate de orice suport media ca surse sigure şi avizate care descriu poziţia din interiorul acestui mediu. Opiniile prezentate în această publicaţie sunt personale, nu implică instituţiile unde autorii lor sunt angajaţi şi pot, numai eventual, să coincidă cu poziţiile oficiale ale acestora. Cu respectul cuvenit schimbului de idei si adevărului, orice parte afectată de opiniile exprimate are dreptul la replică în aceleaşi condiţii ca cele exprimate de autorul acestora. Toate materialele publicate vor fi utilizate ca referinţe în toate situaţiile în care dorinţa de senzaţional sau alte raţiuni străine slujirii adevărului ar provoca deformări inadmisibile ale sensului iniţial dorit de fiecare autor în parte. Cititorii sau părtile care se consideră afectate pot să-şi exprime punctul de vedere utilizând adresa graur@graur.org. Pentru expedierea de materiale sau informaţii de interes se va utiliza aceeaşi adresă.