13 decembrie 2009

Cine aude strigătul normalităţii?

Bălaşa Gabriel, judecător

„ – Vreau să-mi recunoaşteţi existenţa!”

Poate că nimeni, pentru că fiecare ţipă cāt mai tare pentru a-i putea acoperi pe ceilalţi.

Si uneori, normalitatea chiar pare mai periculoasă decāt toată aceasta anormalitate īnnebunitoare īn care trăim, īncāt nu pot să nu mă īntreb, chiar nu mai doreşte nimeni NORMALITATEA.

Eu cred că da, sunt mulţi cei care aşteaptă dezvoltarea unei normalităţi indiferent de vremurile pe care le trăim.

Numai că noi amānăm această recunoaştere cāt putem de mult, pentru a putea să ne obişnuim cu ideea de a avea o relaţie adevărata cu normalitatea, pentru că ne simţim stingheriţi de aceasta, dar mai ales pentru a putea să ne depăşim teama de realitatea care este manifestată de societatea noastră ca un fel de tehnică a īndepărtării noastre de orice fel de speranţă pentru existenţa unei normalităţi.

Poate că există azi mai mult ca oricānd o piaţă a normalităţii, da aţi auzit bine, o piaţă a normalităţii realizată īnsă din piese false, de unde fiecare se aprovizionează cu un pic de normalitate pe care doreşte să o pună īn realitatea īn care trăieşte pentru a-i da acesteia gustul normalităţii. Numai ca un pic de normalitate, şi aceea trucată, asezată īntr-un context anormal pe de-a īntregul nu poate să schimbe nimic, sau poate că dorul nostru neconştientizat după normalitate este atāt de mare īncāt ne dorim să ne lăsăm păcăliţi pentru a putea trece mai departe īn zilele ce vor urma.

Mulţi vor spune că ne descurcăm şi fără normalitate, că ne adaptăm, numai că tot ce facem este să ne īnşelăm singuri că lucrurile par să meargă bine, pentru că noi ştim şi simţim că nu este deloc aşa. Ne ferim uneori prea mult de recunoaşterea anormalităţii īn care trăim, fără să realizăm că numai atunci cānd ne acceptăm această anormalitate se naşte şi pentru noi posibilitatea īntoarcerii la normalitate, acolo unde nebunia realităţii īn care trăim īncepe să pară imposibilă.

Normalitatea nu este neapărat ceea ce unii sau alţii doresc să ne prezinte, normalitatea este adevărul care ne deschide faţă de ceilalţi şi faţă de noi. Atunci cānd, noi mai mult ne īnchidem şi căutăm să-i păcălim pe toţi, atunci cu siguranţă, aceasta nu este decāt o falsă normalitate īn care nimeni nu va crede deşi va fi acceptată probabil de majoritatea oamenilor.

Normalitatea nu este tăcerea forţată īn problemele care ne separă pe unii de alţii pe diferite criterii inventate sau mai degrabă manipulate, normalitatea este strigătul adevărului pe care nu-l putem auzi decāt dacă avem curajul de a-l asculta.

Poate că unii vor să ne creeze o normalitate īn care ei să fie cu totul şi cu totul deasupra noastră şi să aibă puterea de a ne face să avem temeri pentru a putea să ne stăpānească, numai că pānă la urmă fiecare dintre noi va simţi şi va vedea lipsa de sens īn vieţile noastre astfel conduse.

Normalitatea nu poate fi rezultatul unei gāndiri bazate pe frică, ea ne arată ce reprezintă cu adevărat gāndurile, vorbele şi faptele oamenilor pentru această lume īn care trăim.

Dacă cineva face ceva greşit şi noi acceptăm acest lucru, invităm anormalitatea īn vieţile noastre pe uşa cea mare a amăgirilor. Degeaba īl transformăm pe acesta īntr-un ţap ispăşitor, pentru că şi noi la rāndul nostru putem spune sau face ceea ce oricine spune sau face, şi uneori, īntr-un mod pervers chiar ne place asta, pentru că ne face să credem īn micşorarea distanţei dintre cei puternici şi noi.

Normalitatea nu poate fi cucerită, nu poate fi impusă ci doar trăită de fiecare dintre noi şi, mai ales, exprimată prin comportamentul nostru cotidian.

Normalitatea nu este de fapt decāt un canal de comunicare cu sinele interior al nostru şi al celorlalţi oameni care ne poate ajuta pe fiecare să ne exprimăm propriul potenţial fără a ne fi teamă de gāndirea īngustă care ne sugrumă uneori mintea.

Normalitatea nu īnseamnă perfecţiune, dar īnseamnă cunoaşterea greşelilor şi īnvăţarea din acestea, īnseamnă acceptarea provocărilor pe care trebuie să le transformam īn ocazii de a evolua.

Normalitatea nu este o simplă alternativă la realitatea pe care o trăim, ci este chiar momentul cel mai potrivit pentru a căuta iubirea īn inimile şi minţile celorlalţi.

Normalitatea este modul īn care noi putem să punem problema unei conştientizări a vieţilor noastre, este cea care ne ajuta să ne deschidem mai mult spre o recunoaştere a prezentei spirituale īn lumea īn care trăim.

Cei care nu văd sensul normalităţii, sunt cei care percep lumea prin teama că nu sunt īnţeleşi . Ei nu ştiu ca normalitatea nu limitează nimic, ci chiar ne ajută să renunţăm la multe idei sau opinii fixe.

Normalitatea este cea care īnlătură orice barieră care ne separă de adevărata noastră identitate, este cea care ne aduce o anumită ordine īn viaţa noastră şi īn aceea a societăţii.

Normalitatea nu te obligă la cuminţenie pentru că ai primit o prăjiturică, normalitatea te īndeamnă să gāndeşti şi să simţi conştientizānd totul ca pe o soluţie reală la viaţa īn care trăieşti.

Si sigur vă spun, normalitatea nu īngraşă, nu īngraşă ca nesimţirea cea plina de ea cu care suntem deseori trataţi atunci cānd ne dorim să stabilim o legătură cu spiritul adevărului din lumea īn care trăim.

Normalitatea nu se mānuieşte, pentru că este prea mare pentru a intra doar pe o singură mānă, puterea ei vine din cunoaşterea unei părţi foarte mari din īntregul īn care trăim, simţim şi suferim.

Normalitatea nu este uşoară pentru că ea aduce cu sine greutatea unei responsabilităţi pe care fiecare dintre noi trebuie să o poarte singur.

Normalitatea nu este o uşa pe care poţi intra sau ieşi, pentru că uşa este doar anormalitatea vieţii īn care trăim azi, normalitatea este chiar sursa de unde ne putem lua energia pentru evoluţia fiinţei noastre.

Normalitatea nu īnseamnă libertatea nevrozată a realităţii īn care trăim, ci mai degrabă alegerea completă a īnnoirii unei deschideri şi a unui respect pentru adevărul valorilor morale şi spirituale pe care le avem īn comun.

Normalitatea trebuie să fie relevantă şi cu adevărat apropiată de fiecare dintre noi pentru a ne putea angaja la cel mai profund nivel al nostru asupra experienţei din viaţa noastră.

Normalitatea este conştientizarea īntregului şi descoperirea a ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi şi pentru societatea īn care trăim, dar mai ales este stabilirea acestui lucru ca prioritate şi acţiunea pentru ca acesta să se īndeplinească.

Este adevărat că īntotdeauna avem o altă alternativă şi dacă noi renunţăm la normalitate, alternativa nu poate fi decāt viaţa tristă şi goală pe care o avem azi.

Deci dacă vă doriţi normalitatea nu mai aşteptaţi, pentru că niciodată nu aţi fost mai pregătiţi ca acum pentru trăirea normalităţii, ieşiţi din această realitate falsă care va ţine prizonieri ai unei anormalităţi ce doreşte să ne păstreze temători faţă de orice schimbare.

Normalitatea este cāştigarea de către fiecare dintre noi a puterii de a ne crea o viaţă plină de sens. Este părăsirea rolului de victimă a celui care nu are nici o putere de a alege sau de a schimba ceva.

Normalitatea nu te lasă să urmăreşti ceea ce se īntāmplă fără a te lăsa implicat, nu te lasă să priveşti de la distanţă fără sa participi.

Normalitatea este cea care ne arată neadevărul realităţilor īn care trăim!

Normalitatea īnseamnă schimbarea, la fel cum schimbarea este cel mai normal lucru care ni se poate īntāmpla.