14 august 2009

Reforma cu fapte, în fond şi nu Reforma cu gura, în formă…cu un studiu de caz real!

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal: Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

Cum autonomia a ajutat anarhia…

Pentru a lovi la ţintă caricaturile celor două propuneri de legi ale educaţiei care coa­fează în pagini multe şi cu cuvinte alambicate dar nu fac de fapt nici un fel de schimbări majore, ne-am propus să dăm în continuare un studiu de caz, la o universitate oarecare, nici mai brează, nici mai proastă decât altele din România.

Pentru a nu fi acuzat de părtinire vom spune că este vorba de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi vom accentua că putea fi luată oricare din universităţile cu finanţare pu­blică din ţară.

Tabelul de mai jos prezintă situaţia post’decembristă a universităţii. Ca peste tot prima măsură a noilor conduceri „democratice” a fost să facă fiecărui activist, de partid sau de sin­di­cat, cât de mic, cel puţin un post de şef de catedră.

Efectul a fost creşterea arborescenţei organizatorice a instituţiei în sensul creări de structuri parazite, decorative dar mari consumatoare de resurse financiare şi cu un apetit bol­nă­vicios, spre paranoic de blocare a oricărei iniţiative de reorganizare sau Reformă. Pentru ca tacâmul să fie complet, toţi micii feudali proaspăt „înnobilaţi” au ajuns şi în Senatul Univer­sităţii unde votul lor este nepreţuit pentru politică marelui feudal care s-a trezit peste noapte înconjurat de va­sali. Si cum nu Rectorul feudal, ci bugetul public îi plătea, el pasămite, feu­da­lul Rector, cu şleahta lui de prorectori, în speţă cu patru prorectori, s-a pornit să-şi exploateze mulţimea de lăudători, pu­pători şi datornici până la moarte.

Cum se poate face o economie de 40% la o conducere ineficientă şi clientelară...

Aşa a ajuns autonomia universitară, autonomie feudală şi mijloc anarhic de func­ţio­nare a unei instituţii publice într-un stat care se tot chinuieşte să se arate lumii civilizate ca stat de drept.

Nu vom dori să comentăm în nici un fel necesitatea catedrelor de mai sus din punct de vedere funcţional sau puzderia de discipline cu nume şi subiecte mirobolante care au contribuit şi contribuie la prostirea programată a tineretului român pe banii propriilor lor părinţi!

Ce ne interesează acum este modul de materializare a principiului „decât un profesor bun mai bine un funcţionar execrabil” practicat în Universităţile româneşti şi modul în care această situaţie poate fi adusă în matca ei firească.

Ca orice cancer şi „creşterea iresponsabilă pe ban şi pagubă publice” a verigilor inutile se poate jugula prin aplicarea experienţei reale şi nu a unor expediente mioritice cum ar fi „instituţia uni­versitară-partid democratic de consum prin vot a orice volum de ban public”, soluţie propusă cu fre­nezie de ambele variante de lege, atât după Miclea cât şi după Andronescu.

Adoptarea unei simple alinieri, şi anume acceptarea departamentului ca unitate de bază a or­ganizării Universităţii ar determina prin ea însăşi economii de cel puţin 40%.

Astfel, la un număr de mediu de circa 60 de membrii ai unui departament, la regula că o fa­cul­tate poate avea cel puţin două departamente, ar rezulta că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca ar putea funcţiona cu 10 departamente în cel mult cinci facultăţi făcând economie de cel puţin 27 funcţii de şef de catedră plătite, 4 funcţii de decan şi 9 funcţii de prodecan plătite şi cel puţin 20 de secretare.

Universitatea eficientă…sau cum se poate face Reforma în fond!

Intrebarea care se pune este: se isprăveşte reforma aici? Nu nici vorbă! Pasul următor este transformarea universităţii publice într-o instituţie cu multiple abilităţi antreprenoriale.

Principiile fundamentale de materializare a autonomiei universitare în condiţii de eficienţă antreprenorială sugerate sunt:

a)       Nucleul de bază al universităţii devine departamentul. Departamentul este o unitate de dez­voltare şi maximă eficienţă economică de utilizare a banului public prin oferirea de servicii de educaţie şi cer­ce­tare care presupune un personal calificat de circa 50…100 persoane şi care se gestionează de sine stătător în cadrul instituţiei universitare.

f)         Universitatea are un director general angajat pe bază de concurs şi plan de management pro­pus de instituţie. El poate avea un anumit număr de directori adjuncţi în raport de dimensiunea universităţii şi de schema de organizare stabilită de Senatul universităţii.

g)       Conducerea operativă a Universităţii este consiliul de administraţie în care cel puţin jumătate sunt directorii de departament.

h)       Organismul de decizie al universităţii este Senatul. El verifică modul în care directorul general îşi îndeplineşte mandatul şi decide asupra încetării relaţiilor cu acesta. Senatul este convocat în şedinţe de lucru pe baza planificării anuale şi a convocărilor consiliului de administraţie. Rolul Senatului din punctul de vedere al administrării Universităţii este acelaşi ca şi al adunării ge­nerale a acţionarilor pentru o firmă. Senatul este cel care stabileşte planul managerial minim pentru postul de director general al universităţii.

i)         Persoana responsabilă cu gestiunea activităţii cadrelor didactice din universitate poartă nu­mele de cancelar, este persoană angajată prin concurs şi nu poate desfăşura activităţi di­dac­tice şi/sau de cercetare.

j)         Conducerea profesională şi ştiinţifică a universităţii este asigurată de Rector. Rectorul poate fi asistat de un număr de prorectori. Rectorul şi prorectorii nu pot avea nici o atribuţie de ges­tiune a resurselor financiare a instituţiei. Rectorul poate avea indemnizaţie de conducere, dar pro­rec­torii nu au o astfel de remunerare.

Unde mai este autonomia?

            Toate măsurile de reorganizare ca mai sus nu impietează asupra autonomiei universitare în fondul acesteia. Ele au doar rolul de a crea pârghii independente care să poată conlucra în mod dependent într-o instituţie care nu trebuie să se identifice unei structuri de partid politic şi care trebuie să asigure eficienţa economică a cheltuirii banului public.

          Adevăratele valenţe ale autonomiei se regăsesc, după cum urmează:

a)      Autonomia de gândire şi acţiune a cadrului didactic este deplină şi nu este îngrădită în nici un fel prin profesionalizarea conducerii.

b)      Universitatea poate să-şi gestioneze potrivit propriei meniri banul public şi să-şi deruleze ac­ti­vi­tatea în mediul social în care există fără a permite compromisuri prin închidere şi închistare, prin eliminarea căilor de înnoire şi revigorare prin personal de înaltă calificare şi performantă din ţară sau străinătate.

c)       Performanţa nu mai contravine autonomiei ci transformă autonomia într-un factor de stimulare a performanţei care de această dată este predictibilă şi uşor de identificat.

(Cea mai mare parte a ideilor de mai sus reprezintă o reajustare a ideilor preluate din planul de management al Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing. candidat la funcţia de rector a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, martie 2008).