31 iulie 2009

GRAUR

Asociaţia Grupul pentru Reforma şi Alternativa Universitară
Nr.înreg. 2407/A/2004 din Registrul Naţional al Fundaţiilor şi Asociaţiilor
Nr.înreg. 82/ 22.09.2004 la Jud.Cluj-Napoca // Inc.Civ. 10862/22.09.2004; 30-1/50566
E-mail: graur@graur.org. Site: www.graur.org.

A. Analiză şi critica propunerii Legii învăţământului superior (varianta Miclea)

Critică generală: Viziunea generală a învăţământului superior după Miclea

             Invăţământul superior, ca tot învăţământul românesc sunt văzute ca un stat în stat fără nici un fel de conexiuni cu societatea românească. Potrivit ini­ţia­torilor, învă­ţă­mântul superior le ştie pe toate, gândeşte în locul tuturor şi pro­duce ce doreşte el. Pentru el nu există organisme de consultare, de direc­tivare nici ale statului nici ale altor grupuri de interese, de control ale societăţii. In viziunea acestei propuneri de lege, riscul de politizare a învăţământului superior este cel puţin la nivelul situaţiei actuale.

            Prin aplicarea acestei legi, eficienţa de cheltuire a banului public nu se îmbu­nă­tă­ţeşte iar calitatea învăţământului continuă să scadă având în vedere tendinţa de a în­cre­dinţa activităţi de control unor organe interne sistemului.

            Continuă tendinţa de a face funcţionari din profesori şi de păstra în acest fel un nivel deosebit de redus al calităţii personalului administrativ specific sistemului de învă­ţă­mânt dar şi al componentei de cercetare.

            Textul actual al legii evită să introducă procedurile sau formatul procedural care apoi să admită introducerea standardelor de calitate. Textul rămâne general, eliptic, pasiv, constatator fără a avea caracter de fermitate şi de asigurare a eficienţei mana­ge­riale adevărate.

            Cu o astfel de lege România riscă să nu poată angaja niciodată cadre didactice şi specialişti de calitate atrase din alte universităţi sau din alte ţări ci numai persoane crescute în universităţile unde vor lucra. Concurenţa este ucisă din faşă. 

Critică generală: Legea nu are enunţate şi definite principiile pe baza cărora este construită

In opinia noastră, la baza unei legi moderne a învăţământului superior ar trebui să stea un set de principii care pot fi enunţate în continuare:

Critică generală: Observaţii generale legate de textul legii varianta Miclea:

c1) In perioada mandatului, persoanele care ocupă funcţii de conducere pe bază de concurs nu pot desfăşura nici un fel de activităţi didactice. Posturile lor di­dac­tice sunt rezervate.

c2) In textul legii studenţii au principii diferite de restul personalului didac­tic în con­diţiile în care cu toţii formează o comunitate.

c3) Critică: Universitatea cu finanţare publică reprezintă un efort al bu­ge­tului public care presupune o investiţie realizată în student.  Propunere: In timpul studiilor într-o universitate cu finanţare publică studentul nu poate fi sa­lariat decât pentru cel mult 25% din volumul de muncă normal pre­vă­zut de Codul Muncii. 

c4) Prevederile unei legi trebuie să descrie în primul rând normalitatea şi numai apoi excepţiile.

B. Intervenţii asupra textului de lege

LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR

- proiect -

Cuprins

I.          DISPOZIŢII GENERALE   …………………………………………………….2

II.         STATUTUL UNIVERSITĂŢILOR  …………………..………………………3

III.        STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A UNIVERSITĂŢILOR   ……………6

IV.       ORGANIZAREA STUDIILOR UNIVERSITARE.   …………………………7

V.        ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞI CREAŢIE UNIVERSITARĂ  ……12

VI.       PERSONALUL DIDACTIC ŞI DE CERCETARE ………………………...13

VII.      PROMOVAREA UNIVERSITĂŢII CENTRATE PE STUDENT   ………..19

VIII.     CONDUCEREA UNIVERSITĂŢILOR …………………………………….22

IX.       FINANŢAREA ŞI PATRIMONIUL UNIVERSITĂŢILOR    ………………29

X.        DISPOZIŢII TRANZITORII ………………………………………………..32

I.                    DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1 (1) Prezenta lege reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din România.

(2) Toate instituţiile de învăţământ superior publice sau private acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu se supun prevederilor prezentei legi.

Art. 2 (1) Învăţământul superior se poate organiza doar în instituţii de învăţă­mânt superior care au obţinut autorizarea de funcţionare provizorie sau acre­ditare, în conformitate cu legea în vigoare.

(2) Actele de studii emise în România sunt recunoscute de către stat numai în cazul în care programele de studii au fost iniţiate, derulate şi finalizate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către instituţii de învăţământ superior acreditate.

Art. 3 (1) Sistemul naţional de învăţământ superior include toate instituţiile de învă­ţământ superior acreditate, publice sau private. O instituţie de învăţământ superior autorizată să funcţioneze provizoriu, conform procedurilor legale în vigoare, devine membră a sistemului naţional de învăţământ superior numai după acreditare.

  (2) Instituţiile de învăţământ superior de tip transnaţional care funcţio­nează pe teritoriul României conform legislaţiei în vigoare, nu fac parte din sistemul naţional de învăţământ superior.

(3) Sistemul naţional de învăţământ superior este parte componentă a Ariei Europene a În­văţământului Superior. Diplomele şi certificatele conferite prin programe comune de studii ale instituţiilor de învăţământ superior din România cu cele europene sunt re­cu­nos­cute automat de către statul român.

 Art. 4  (1) Sistemul naţional de învăţământ superior se bazează pe următoarele principii :

a)     principiul autonomiei universitare;

b)     principiul libertăţii academice;

c)      principiul răspunderii publice;

d)     principiul asigurării calităţii;

e)     principiul echităţii;

f)        principiul eficienţei manageriale şi financiare;

g)     principiul transparenţei;

h)      principiul respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor;

i)        principiul independenţei de ideologii, religii şi doctrine politice.

 (2) În învăţământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, naţiona­litate, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepţia celor prevăzute expres de lege.

 Art. 5  (1) Învăţământul superior este organizat în universităţi sau instituţii echi­valente denumite, academii, institute, şcoli, conservatoare şi altele ase­menea.

(2) Universităţile pot fi publice sau private. Ele sunt persoane juridice de interes public, au caracter non-profit, sunt nepolitice şi promovează învăţă­mân­tul şi cercetarea ca bunuri publice.

 Art. 6  (1) În universităţile publice învăţământul superior este gratuit, în limita gran­turilor de studii alocate anual de guvern, şi cu taxă.

(2) În universităţile private, învăţământul superior este cu taxă sau sub­ven­ţio­nat, în baza deciziei Senatului.

(3) Universităţile publice şi private au autonomie în stabilirea tipului şi cuan­tu­mului ta­xelor, care sunt decise de Senatul universitar şi au obligaţia să le co­mu­nice tuturor celor interesaţi.

 Art.7   (1) Instituţiile de învăţământ superior şi programele lor de studii sunt evaluate şi ierarhizate periodic în funcţie de calitatea academică a serviciilor efectiv oferite.

(2) Programele de studii care nu corespund standardelor minimale de calitate conform reglementărilor în vigoare intră în lichidare începând cu ur­mă­torul an universitar. Orice înmatriculare de noi studenţi în aceste programe este con­si­de­rată infracţiune şi penalizată conform legii. Studenţii sunt transferaţi la alte universităţi acreditate pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Edu­caţiei, Cercetării şi Inovării.

Art.8   (1) Calificările dobândite de absolvenţii programelor de studii sunt atestate prin diplome, certificate şi alte acte de studii eliberate de către uni­ver­sităţile acreditate.

(2) Conţinutul şi formatul actelor de studii sunt stabilite prin hotărâre a guvernului.

II.                  STATUTUL UNIVERSITĂŢILOR

Art. 9  (1) Universităţile sunt instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu conform reglementărilor legale.

(2) universităţile au patrimoniu propriu şi îl gestionează conform legii;

(3) universităţile publice se înfiinţează la iniţiativa şi cu resursele Guver­nu­lui;

(4) universităţile private se înfiinţează la iniţiativa şi cu resursele unor persoane fizice, grup de persoane fizice, asociaţii sau fundaţii, numiţi în con­ti­nuare fondatori. Fondatorii au dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile pe care le-au adus la fondarea universităţii. Bunurile mobile sau imobile dobândite după înfiinţarea universităţii, din taxele de studii plătite de studenţi, sunt bunuri publice şi aparţin uni­versităţii.

Art.10 (1) Autonomia universitară şi libertatea academică sunt garantate prin lege. Universităţile se organizează şi funcţionează independent de orice inge­rinţe ideologice, politice sau religioase.

(2) Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să-şi auto­regle­menteze misiunea, strategia instituţională, structura, activităţile, organi­zarea şi funcţio­na­rea proprie, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.

(3) Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în carta universităţii, aprobată de senatul universitar.

(4) Autonomia universitară se poate exercita doar cu condiţia asumării răspunderii publice.

Art.11 (1) Răspunderea publică obligă orice instituţie de învăţământ superior, publică sau privată:

a)   să respecte legislaţia în vigoare, carta proprie şi politicile naţionale în domeniul învăţământului superior;

b)   să aplice procedurile de asigurare a calităţii;

c)   să respecte politicile de echitate şi etică universitară, cuprinse într-un cod etic aprobat de senatul Universităţii;

d)   să asigure eficienţa managerială şi eficienţa cheltuirii banului public;

e)   să asigure transparenţa tuturor deciziilor şi activităţilor sale, conform le­gis­laţiei în vigoare;

f)    să respecte libertatea academică a personalului didactic şi de cercetare, precum şi drepturile şi libertăţile studenţilor.

Art.12 (1) Guvernul României, prin intermediul Ministerului Educaţiei, Cerce­tării şi Ino­vării şi a altor instituţii abilitate, are obligaţia să monitorizeze permanent modul în care se realizează autonomia şi răspunderea publică a instituţiilor de învăţământ su­perior.

(2)   În cazul în care se constată nerespectarea obligaţiilor stipulate în art. 11, Guvernul recurge la următoarele măsuri:

a) suspendarea rectorului. Până la stabilirea unui nou rector, preşedintele senatului reprezintă universitatea şi devine ordonator de credite;

b)   reducerea sau eliminarea temporară sau definitivă a finanţărilor din sur­se publice;

c)   nerecunoaşterea diplomelor, certificatelor sau a altor acte de studii emi­se de uni­ver­sităţile în culpă;

d)   iniţierea unui proiect de lege de preluare sau fuziune a universităţilor publice slab performante de către cele performante;

e)   iniţierea unui proiect de lege de desfiinţare a universităţii .

(3) Guvernul va asigura protecţia intereselor, a drepturilor şi libertăţilor studenţilor înscrişi la instituţiile de învăţământ superior sancţionate.

Art.13 (1) Spaţiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campu­surilor universitare, dotărilor de orice fel şi cu orice destinaţie, folosite de instituţia de învă­ţământ superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptăţită să le utilizeze.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile şi dotările aferente care aparţin Ministerului Sănătăţii şi ministerelor cu reţea sanitară proprie, în care se desfăşoară învăţământul medical superior de stat, precum şi spaţiile care aparţin Ministerului Apărării, în care se desfăşoară învăţământ militar.

(3) Spaţiul universitar este inviolabil. Accesul în spaţiul universitar este permis numai în condiţiile stabilite prin lege sau prin carta universitară.

Art.14 (1) Comunitatea universitară este constituită din studenţi, personal di­dactic şi de cercetare, personal auxiliar şi tehnico-administrativ care are con­tract de muncă cu univer­sitatea.

(2) Din comunitatea universitară fac parte şi persoane cărora li s-a con­ferit calitatea de membru al comunităţii universitare prin hotărâre a senatului universitar.

(3) Membrii comunităţii universitare au drepturile şi îndatoririle stabilite prin carta univer­sitară şi reglementările legale în vigoare.

Art.15 (1) Carta universitară reflectă opţiunile majore ale comunităţii univer­sitare şi se aplică în tot spaţiul universitar

(2) Carta universitară  trebuie să se refere, în mod expres la:

a)     modalităţile de desemnare şi revocare a mandatelor structurilor şi or­ga­nis­melor de conducere ale universităţii şi a oricărui membru al acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

b)     situaţiile de conflicte de interese şi incompatibilităţi, incluzând pre­ve­de­rea că în aceeaşi universitate nu pot ocupa simultan funcţii de con­du­cere, la oricare nivel, afini şi rude de grad inclusiv III;

c)      condiţiile şi modul de desfăşurare a concursurilor de selecţie a per­so­na­lului didactic, de cercetare, auxiliar şi tehnico-administrativ;

d)     modul în care se realizează gestiunea şi protecţia resurselor universităţii;

e)     condiţiile în care se constituie fondurile proprii şi stabilirea în mod inde­pen­dent a destinaţiei acestora şi a condiţiilor  în care sunt utilizate;

f)        condiţiile în care se pot încheia contracte cu instituţiile publice şi cu alţi actori economici în vederea unor programe de cercetare fundamentală şi aplicativă sau a creşterii nivelului de calificare a specialiştilor cu studii universitare;

g)     condiţiile în care universitatea se poate asocia cu alte universităţi sau alte organizaţii pentru îndeplinirea misiunii sale;

h)      modalităţile în care se pot construi, deţine şi folosi elementele aferente bazei materiale a universităţii, necesare educaţiei şi cercetării ştiinţifice;

i)        modalităţile în care se derulează acţiunile de cooperare internaţională a uni­versităţii, încheierea de contracte şi participarea la organizaţiile euro­pene şi internaţionale;

j)        modalităţile de colaborare dintre structurile de conducere ale univer­si­tă­ţilor şi sindicatele personalului didactic, de cercetare, tehnic şi adminis­tra­tiv şi cu  organizaţiile studenţeşti legal constituite.

k)      orice alte aspecte socotite relevante de către senatul universitar, care nu încalcă legislaţia în vigoare.

(2)   Carta se elaborează şi se adoptă de către senatul universitar în termen de maximum 12 luni de la promulgarea prezentei legi.

(3)   În condiţiile în care carta nu respectă legislaţia în vigoare, toate activităţile des­fă­şu­rate în baza ei devin nule de drept.

Art.16 (1) Universităţile pot înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comer­ciale, fundaţii sau asociaţii, cu condiţia ca acestea să contribuie la creşterea per­formanţelor instituţiei şi să nu influenţeze negativ în niciun fel activităţile de cer­cetare, predare şi învăţare.

(2) Universităţile pot constitui consorţii universitare, inclusiv cu unităţile de cercetare-dezvoltare, în baza unui contract de parteneriat, conform legislaţiei în vigoare.

Art.17 (1) Universităţile adoptă un cod de etică universitară, un cod de asi­gu­rare a calităţii şi un cod al îndatoririlor, drepturilor şi libertăţilor studenţilor. Acestea fac parte din carta universităţii.

(2) Rectorul universităţii are obligaţia să prezinte, la finalul fiecărui an, un raport privind starea universităţii. Raportul va fi publicat şi transmis tuturor părţilor interesate.

(3) Raportul anual al Rectorului este o componentă a răspunderii publice şi constituie o condiţie fundamentală pentru accesul la finanţările din bugetul public.

Art.18 Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va prezenta anual Parlamentului un raport privind starea sistemului naţional de învăţământ superior şi strategia de dezvoltare a acestuia.

III. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A UNIVERSITĂŢILOR

Art.19 (1) Pentru organizarea şi funcţionarea activităţilor de predare, învăţare şi cercetare, orice instituţie de învăţământ superior poate include următoarele compo­nente: facultăţi, departamente şi catedre pentru organizarea predării şi a învăţării; in­sti­tute, centre sau laboratoare pentru organizarea cercetării; unităţi de proiectare, centre de consultanţă, clinici universitare, centre pentru formarea continuă a resurselor umane, unităţi de microproducţie şi prestări servicii, staţiuni experimentale sau alte entităţi pentru activităţi de producţie si transfer de cunoaştere şi tehnologie. În structura universităţilor funcţionează servicii tehnico - administrative.

(2) Universitatea poate înfiinţa, pe perioadă determinată şi pe proiecte, unităţi de cercetare disciplinară sau interdisciplinară, ca unităţi distincte de venituri şi cheltuieli, având autonomie şi statute proprii, aprobate de senat.

(3) Componentele menţionate în alin. (1) şi (2) sunt organizate de către fiecare  instituţie de învăţământ superior, în mod distinct şi autonom, astfel încât instituţia să-şi realizeze misiunea, să asigure criteriile şi standardele de calitate şi să gestioneze în mod eficient activităţile de predare, învăţare, cercetare, producţie  sau transfer cognitiv şi tehnologic.

(4) Organizarea şi funcţionarea componentelor universităţii menţionate la art. 19 (1) şi (2) sunt decise de către Senatul Universitar.

Facultatea

Art.20 (1) Facultatea este unitatea funcţională a universităţii care elaborează şi gestionează programele de studii. Facultatea corespunde unuia sau mai multor domenii ale ştiinţelor, artelor sau sportului.

(2) Orice facultate se înfiinţează, se organizează, se divizează, se co­ma­sează sau se desfiinţează prin hotărâre a senatului instituţiei de învă­ţă­mânt superior şi se supune cerinţelor de asigurare a calităţii şi acreditare conform legislaţiei în vigoare.

(3) Guvernul, pe baza unui contract aprobat de senatul universitar, poate să înfiinţeze şi să finanţeze într-o universitate publică sau privată un program de studii sau o facultate cu acele programe de studii care răspund unor cerinţe stringente de instruire şi formare profesională în domenii de interes naţional. Programele de studii propuse se supun procedurilor de management şi asigurare a calităţii, conform legislaţiei în vigoare.

 (4) O facultate poate include unul sau mai multe departamente care sunt responsabile de organizarea programelor de studii pe tipuri şi cicluri de studii universitare.

Departamentul şi institutul

Art.21 (1) Departamentul este unitatea academică funcţională care asigură pro­du­cerea, transmiterea şi valorificarea cunoaşterii dintr-un domeniu sau mai multe de specialitate. Un departament poate funcţiona într-o facultate sau la ni­ve­lul universităţii.

(2) Departamentul se înfiinţează, se organizează, se divizează, se comasează sau se desfiinţează prin hotărâre a senatului universitar.

(3) Departamentul poate organiza centre sau laboratoare de cercetare care funcţio­nează ca unităţi de venituri şi cheltuieli în cadrul universităţii.

Catedra

Art.22 (1) Personalul didactic dintr-un departament este organizat pe catedre. Personalul de cercetare dintr-un institut este organizat pe laboratoare.

(2) Catedra este acea unitate componentă a departamentului care are o iden­titate de specializare disciplinară sau interdisciplinară distinctă şi consacrată aca­demic prin cursuri de predare şi publicaţii recunoscute de comunitatea de cercetare. Laboratorul este o unitate de organizare a personalului din cercetare pe criterii disciplinare şi tematice şi care dispune de resurse financiare adec­vate pentru funcţionarea proprie.

 (3) O catedră poate fi finanţată şi de o companie sau instituţie privată sau publică, purtând numele acesteia sau orice nume propus de aceasta şi servind misiunea instituţiei de învăţământ superior.

(4) Catedra se înfiinţează, se organizează, se divizează, se comasează sau se desfiinţează prin hotărâre a senatului universitar.

Art.23 Instituţiile, centrele sau laboratoarele sunt create de către senat pentru organi­za­rea cercetării-dezvoltării şi se supun legislaţiei în vigoare din domeniul cercetării.

Art.24 În baza autonomiei universitare senatul universitar poate înfiinţa şi alte structuri de organizare a predării-învăţării şi cercetării, decât cele menţionate în art. 20-23.

IV. ORGANIZAREA STUDIILOR UNIVERSITARE

Structura anului universitar

Art.25 (1) Anul universitar începe la 15 septembrie şi se termină la 14 sep­tem­brie în anul calendaristic următor.

(2) Un an universitar include semestrul I, semestrul II şi perioadele în care nu se ţin cursuri la zi. Un semestru constă dintr-o perioadă în care se desfăşoară activităţi didactice şi de cercetare cu o durată medie de 14 săptămâni şi o alta consacrată sesiunii de examene cu o durată medie de 3 săptămâni. În eva­lu­area creditelor de studii dintr-un semestru se are în vedere o perioadă de mi­ni­mum 17 săptămâni.

(3) Senatul fiecărei instituţii de învăţământ superior aprobă anual, cu cel puţin trei luni înainte de începerea anului universitar, regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, precum şi calendarul activităţilor educaţionale spe­cifice semestrelor acade­mice de studiu.

Programele de studii universitare

Art.26 (1)   Programul de studii universitare reprezintă un set de unităţi curri­culare de predare, învăţare, cercetare, aplicaţii practice şi evaluare planificate astfel încât să ducă la o calificare universitară certificată printr-o diplomă şi printr-un supliment de diplomă.

(2)               Curriculumul programului de studiu se stabileşte astfel încât să ma­ximi­zeze şansele obţinerii calificării dorite şi se aprobă de către senatul uni­ver­sitar.

(3)               Concordanţa dintre curriculum şi calificarea oferită de programul de studiu este un aspect esenţial al asigurării calităţii.

(4)               Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii şi sunt organizate pe trei cicluri  de studiu : licenţă, masterat, doctorat.

(5)               Programele de studii universitare se finalizează, după caz, cu lucrare de licenţă, disertaţie de master sau teză de doctorat.

Cicluri

Art.27 (1) Programele de studii universitare pentru ciclul de licenţă oferă in­stru­ire academică sau artistică, respectiv sportivă, care califică studenţii pentru ocu­paţii ce solicită aplicarea cunoaşterii şi metodelor academice. Aceste pro­gra­me se finalizează cu un examen de licenţă care constă într-o lucrare de licenţă, şi/sau într-un examen sumativ. Forma şi conţinutul examenelor de li­cenţă sunt aprobate de senat, odată cu aprobarea programelor de studii co­res­punzătoare. Diploma conferită după promovarea unui program de studii uni­ver­sitare pentru ciclul de licenţă se numeşte „diplomă de licenţă”, men­ţio­nându-se domeniul de specialitate al licenţei. Suplimentul de diplomă se eliberează gratuit, în limba română şi o limbă de circulaţie internaţională.

(2) Programele de studii pentru ciclul de master aprofundează sau extind in­stru­irea din ciclul de licenţă, realizând specializarea ştiinţifică sau profesională şi au patru profiluri diferite: a) master în ştiinţe (matematică, ştiinţele naturii şi ştiinţe sociale), identificat prin acronimul MSc; b) master în inginerie, identificat prin acronimul MIng; c) master în arte (discipline umaniste, artistice şi sportive), identificat prin acronimul MA şi d) master profesional (vocaţional), identificat prin acronimul MV.

(3) Cerinţele de admitere, procesul de învăţare şi disertaţia finală pentru ob­ţi­nerea titlului de master vor fi particularizate pentru fiecare tip de masterat menţionat la art. 27 (2) prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării.

(4) Unităţile de învăţământ superior pot stabili parteneriate cu agenţii eco­no­mici, asociaţiile profesionale sau instituţii publice pentru realizarea de masterate profesionale, care să răspundă direct cerinţelor pieţii. Minimum 30% din acti­vi­tăţile masteratelor profesionale trebuie susţinute de practicieni experţi în do­me­niul respectiv.

(5) Programul de studii universitare pentru master se finalizează cu disertaţia de master, care este menită se probeze capacităţile unui student de a opera cu cunoştinţe avansate dintr-un domeniu de specialitate, de a rezolva în mod com­pe­tent şi creator o problemă teoretică sau practică. În cazul programelor de master în arte sau profesional, disertaţia de master poate lua acea forma de prezentare care corespunde specificului domeniului şi exigenţelor calificării uni­ver­sitare de master. Carta universitară a instituţiei de învăţământ superior pre­ci­zează în detaliu regulile de elaborare şi finalizare a probei de absolvire a mas­te­rului şi de examinare formativă pe parcursul studiilor. Ciclul de masterat se fina­lizează printr-o diplomă de master, menţionându-se tipul de masterat şi do­meniul de specializare. Diplomei de master i se asociază un supliment de di­ploma care se eliberează gratuit de către  universitatea organizatoare.

(6) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi universităţile vor stabili statutul şi responsabilităţile profe­sio­nale ale absolvenţilor de masterat în raport cu absolvenţii de licenţă.

Art.28 (1) Programele de studii universitare pentru ciclul de doctorat dezvoltă capa­ci­tăţile doctoranzilor de a întreprinde în mod independent şi creator pro­iecte academice de cercetare si de dezvoltare sau aplicare a cunoaşterii şi tehnologiei. Programele de studii doctorale se organizează în forma docto­ra­tului de cercetare, la zi, sau a doctoratului profesional, la zi sau la fără frec­ven­ţă. Durata doctoratului la zi este de 3 ani, iar a doctoratului la fără frecvenţa de 4 ani.

(2) Organizarea programelor doctorale se poate face în cadrul unor şcoli doc­to­rale asociate departamentelor sau facultăţilor.

(3) Programele de studii doctorale la zi pot fi combinate cu programe masterale la zi, în cadrul unor facultăţi graduale sau de cercetare, la nivel de universitate, pentru a asigura continuitatea pregătirii de specialitate.               

(4)  Metodologia de organizare a programelor de studii doctorale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(5) Diploma conferită la finalizarea ciclului doctoral se numeşte diplomă de doctor, specificându-se tipul de doctorat şi domeniul în care se conferă. Pentru fi­nalizarea cu succes a doctoratului de cercetare se conferă diploma de doctor în ştiinţe, menţionându-se domeniul ştiinţific specific, iar pentru finalizarea cu succes a doctoratului profesional se conferă diploma de doctor în specialitatea profesională corespunzătoare. Doctoratul ştiinţific este identificat prin acronimul PhD (Philosofiae Doctor) menţionându-se dome­niul ştiinţific, iar doctoratul pro­fe­sional prin acronimul DPr, menţionându-se do­me­niul profesional.

Art.29 (1) Fiecare ciclu de studii este delimitat de celelalte prin proceduri distincte de absolvire, de certificare şi de nivel de calificare.

(2) Diplomele aferente ciclurilor de studii universitare şi suplimentele de di­plomă sunt documente oficiale a căror falsificare este considerată infracţiune şi se pedepseşte conform legii.

(3) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi universităţile au obligaţia să ţină evidenţa tuturor actelor de studii emise pe baza unor regulamente proprii, adoptate în termen de 6 luni de la adoptarea prezentei legi.

(4) Programele de studii universitare sunt organizate cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă, la fără frecvenţă sau la distanţă, cu acelaşi număr de credite şi conduc la diplome universitare echivalente academic.

(5) Universităţile pot oferi programe de studii, pentru educaţie continuă, fina­li­zate cu certificate de studii, şi activităţi de cercetare de tip postdoctoral, pe baza reglementărilor senatului universitar.

Art.30 (1) Documentele curriculare, în care este prezentat un program de studii, sunt planul de învăţământ şi programa analitică.

(2) Planul de învăţământ al unui program de studii include:

a)   calificarea la care duce programul respectiv de studii, exprimată prin descriptori specifici;

b)   disciplinele de învăţământ;

c)   ponderea fiecărei discipline exprimată prin credite de studiu;

d)   succesiunea şi condiţionalităţile disciplinelor şi a examenelor pe par­cur­sul studiilor;

e)   modul de finalizare a programului de studii prin examinare şi evaluare  finală.

 (3) Fiecărei discipline incluse în planul de învăţământ îi corespunde o pro­gra­mă analitică. Programa analitică a unei discipline prezintă obiectivele predării şi în­vă­ţării, structura tematică a disciplinei, modul de predare şi sarcinile de în­vă­ţare ale studenţilor, bibliografia pentru studiul individual obligatoriu şi opţional al stu­den­tului şi modul de evaluare a rezultatelor în învăţare ale studentului.

Credite

Art.31 (1) Programele de studii universitare planifică şi organizează volumul de muncă specific activităţilor de predare, învăţare, aplicare practică şi examinare în concordanţă cu Sistemul European al Creditelor Transferabile (SECT), ex­pri­mându-l în termenii creditelor de studii. Un credit de studiu constă în cantitatea de muncă intelectuală dirijată şi independentă necesară pentru finalizarea indi­vi­duală de către student a unei unităţi componente a unui curs.

(2) Cantitatea de muncă intelectuală individuală a unui student, cores­pun­ză­toare unui an universitar, nu poate fi mai mică de 1500 ore, aceasta cores­pun­zând cu 60 de credite.

(3) Programele de studii universitare aferente ciclului de studii universitare de licenţă solicită un volum de muncă individuală echivalentă cu minimum 180-240 de credite obligatorii. Durata programelor de studii universitare de licenţă pe domenii de specializare se stabileşte la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(4) programele de studii universitare pentru licenţă în medicină au o durata de 360 de credite de studiu.

(5) programele de studii universitare pentru licenţă în arhitectură au o durata de 300 de credite de studiu.

(6) programele aferente ciclului de studii universitare de masterat solicită un volum de muncă individuală de minimum 60 şi maximum 120 de credite obli­ga­torii. Durata programelor de studii universitare de master pe domenii de spe­cia­lizare se stabileşte la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(7) Durata totală cumulată a ciclului de studii universitare de licenţă şi de mas­terat corespunde obţinerii a cel puţin 300 de credite de studii transferabile.

(8) Pentru profesii reglementate în Uniunea europeană prin norme speciale se aplică respectivele norme.

(9) Numărul de credite de studii aferente ciclului de studii universitare de doc­to­rat se stabileşte de fiecare universitate în funcţie de domeniul ştiinţific, cultural sau artistic.

Art.32 (1) În conformitate cu standardele naţionale privind asigurarea calităţii în învăţă­mântul superior, universităţile descriu în mod distinct în regulamentele institu­ţionale proprii:

a)     proiectarea curriculară pe baza sistemului de credite;

b)     reguli de alocare a creditelor de studiu;

c)      regulile proprii de gestiune a şcolarizării care se bazează pe sistemul de credite, inclusiv transferabilitatea si recunoaşterea creditelor;

d)     fişele curriculare ale programelor de studii şi ale disciplinelor.

(2) Procedura de alocare a creditelor de studii se fundamentează pe analiza şi valorizarea următoarelor tipuri de activităţi academice care devin indicatori pentru cuantificarea volumului de muncă intelectuală a unui student la o dis­ci­plină de studiu: participarea la activităţi educaţionale de curs, seminar, lucrări practice sau lucrări de laborator, studiul notelor de curs, studiul după manual sau suport de curs, studiul bibliografiei minimale indicate, documentare su­pli­men­tară, activitate specifică de pregătire pentru seminar sau laborator, rea­li­zare de teme, eseuri, referate, traduceri, proiecte, activităţi de practică pro­fe­sio­nală şi realizarea de rapoarte, pregătire lucrări de control, pregătirea de pre­zentări orale, pregătirea examinărilor finale, cercetări de teren,  documentare şi altele similare.   

Evaluarea succesului academic

Art.33 (1) Succesul academic al unui student în parcurgerea unui program de studii este determinat prin examene, prin evaluarea continuă şi prin evaluarea tezelor finale, respectiv de licenţă, master sau doctorat.

(2) Rezultatele în învăţare sunt apreciate la examene cu note de la 10 la 1, nota 5 certificând dobândirea competenţelor minimale aferente unei discipline şi pro­mo­varea unui examen.

(3) Tezele de licenţă şi master sunt evaluate cu note de la 10 la 1, nota minimă de promovare fiind 6.

(4) Organizarea studiilor de doctorat şi evaluarea tezelor de doctorat se realizează conform unei metodologii adoptate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Minis­te­rului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

(5) Rezultatele unui examen sau ale unei evaluări pot fi anulate de decanul facultăţii, atunci când se dovedeşte că acestea au fost obţinute în mod frau­dulos, sau prin încălcarea principiilor de etică universitară.           

(6) Rezultatele unui examen sau ale unei evaluări ce s-a organizat în afara perioadei fixate pentru examinare sau evaluare sunt considerate nule.

(7) Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de evaluare a studenţilor intră în responsa­bili­tatea universităţilor, care vor adopta metodologii specifice în acest sens, având în vedere asigurarea calităţii şi respectarea eticii universitare.

(8) Rezultatele examenelor şi ale evaluărilor continue, de teze de licenţă sau teze de master sunt consemnate în registre speciale a căror formă e stabilită de Senatul universitar, în baza reglementărilor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

(9) Rezultatele evaluărilor academice nu pot fi contestate în instanţe de ju­de­cată. Contestaţiile se rezolvă  conform cu procedurile stabilite de Senat.

Art.34 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării stabileşte forma şi spe­ci­ficaţiile diplomelor de studii şi al suplimentelor de diplomă conferite de universi­tă­ţile acreditate din România. Regimul actelor de studii din România se aprobă prin hotărâre a Guver­nului.

(2) Un registru centralizat la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, asociat Regis­trului Matricol Universitar, inclusiv în formă electronică, ţine evidenţa diplo­melor uni­ver­sitare emise în România, pe baza registrelor existente în uni­ver­sităţile acreditate.

(3) Rectorul poate revoca un certificat sau o diplomă de studii atunci când se do­vedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prin­ci­piilor eticii universitare.

Art.35 (1) Universităţile eliberează acte de studii specifice fiecărui ciclu de studii şi program de studii universitare absolvit, conform regimului actelor de studii.

(2) Rezultatele evaluărilor pe discipline de examen, de licenţă sau de master sunt con­sem­nate în Suplimentul la diplomă. Universităţile sunt obligate să eli­be­reze, gratuit, inclusiv într-o limbă de circulaţie internaţională, fiecărui student, suplimentul la diplomă, redactat în conformitate cu regimul actelor de studii din România.

(3) Recunoaşterea perioadelor de studii efectuate în ţară sau în străinătate se face în baza unei metodologii cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cer­ce­tării şi Inovării şi  a unor metodologii specifice aprobate de fiecare instituţie de în­văţământ superior pe baza normelor europene, ale sistemului european de acu­mulare şi transfer al creditelor de studii.

(4)  În cazul unor programe de studii organizate în comun de două sau mai multe universităţi, actele de studii vor fi eliberate în concordanţă cu normele spe­cifice, euro­pene sau naţionale şi cu prevederile acordurilor interin­sti­tu­ţio­na­le.

V. ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞI CREAŢIE UNIVERSITARĂ

Art.36 (1) Activitatea de cercetare şi creaţie din universităţi se organizează şi funcţio­nează pe baza legislaţiei româneşti şi europene în domeniu.

(2) În baza autonomiei, universităţile optează pentru a fi universităţi de cer­ce­tare intensivă, universităţi de educaţie şi cercetare, universităţi de edu­ca­ţie sau universităţi cu orientare vocaţională. Această opţiune e făcută publică. Eva­lu­area calităţii academice a predării, învăţării sau cercetării se face în mod dife­renţiat, în funcţie de opţiunea universităţii pentru un profil sau altul.

(3) Agenţia Română de Asigurare a Calităţii pentru Învăţământul Su­pe­rior şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior sta­bi­lesc stan­dardele, criteriile şi indicatorii de diferenţiere a universităţilor, care se apro­bă prin Hotărâre de  Guvern, în termen de 9 luni de la promulgarea acestei legi.

(4) Universităţile de cercetare intensivă şi cele de educaţie şi cercetare au obligaţia să creeze structuri tehnico-administrative care să faciliteze mana­ge­mentul activităţilor de cercetare. Aceste structuri deservesc şi răspund cerin­ţelor personalului implicat în cer­cetare.

(5) Personalul implicat în activităţi de cercetare, în limita granturilor şi con­tractelor de cercetare, are autonomie şi responsabilitate personală în rea­li­zarea achiziţiilor publice şi gestiunea resurselor umane necesare derulării gran­tului. Aceste activităţi se desfăşoară conform reglementărilor legale în vigoare şi fac obiectul controlului financiar intern.

Art.37 (1) La sfârşitul fiecărui an bugetar conducerea universităţii va prezenta Senatului un raport referitor la cuantumul regiei pentru granturile de cercetare şi modul în care aceasta a fost cheltuită.

(2) Cuantumul regiei pentru granturile şi contractele de cercetare nu poate fi modificat pe perioada derulării acestora.

Art.38 (1) Pentru granturile gestionate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Ino­vării, prin Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică acesta asigură un avans de 30% din valoarea grantului din momentul semnării contractului de fi­nan­ţare.

(2) Mobilitatea interinstituţională a personalului de cercetare după prin­cipiul : grantul urmează cercetătorul – este garantată prin lege. Titularul gran­tu­lui răs­pun­de public, conform contractului cu autoritatea contractantă, de modul de ges­tionare a grantului.

VI. PERSONALUL DIDACTIC ŞI DE CERCETARE

Norma didactică

Art.39 (1) Universităţile beneficiază de autonomie în definirea normei didactice şi de cercetare pentru fiecare post. Normele didactice şi de cercetare sunt apro­bate de către Senat. Orice litigiu privind normarea se supune deciziilor se­na­tului.

(2) În atribuţiile personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior intră:

a)     activităţi didactice de conducere de doctorat, de predare, de semi­na­ri­zare şi lucrări de laborator, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ şi programelor analitice;

b)     activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, de proiectare şi creaţie artistică, după caz ;

c)      activităţi de pregătire ştiinţifică şi metodică, servicii profesionale aduse univer­sităţii, alte activităţi în interesul învăţământului şi cercetării;

d)     activităţi de management şi administraţie universitară ;

(3) Particularizarea activităţilor menţionate la alin. (2) pe posturi şi grade di­dac­tice sau de cercetare se aprobă de senat, la propunerea rectorului. Activi­tă­ţile se prezintă în fişa postului şi se consemnează în contractul individual de muncă.

(4) Norma didactică de predare variază între 2 şi 12 ore pe săptămână.

(5) Norma de cercetare se stabileşte pe baza legislaţiei în vigoare.

(6) Suma totală a orelor de muncă dintr-o normă didactică sau de cercetare, realizată prin cumularea ponderilor activităţilor menţionate la art. 39, alineatul 2,  este de 40 de ore pe săptămână.

(7) Normarea cadrelor didactice se face ţinând cont de structura anului univer­si­tar şi de tipurile de activităţi programate în perioadele corespunzătoare.

Art.40 (1) În una şi aceeaşi universitate sau în universităţi diferite se interzice cumulul de norme didactice. Activităţile didactice care exced norma didactică proprie sunt remu­ne­rate în regim de plata cu ora. Activităţile de cercetare, altele decât cele din nor­ma pro­prie, sunt remunerate conform cartei universitare.

(2) Activităţile din granturi sau contracte de cercetare se remunerează conform deciziei directorului de grant, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a pre­ve­derilor cartei univer­sitare.

(3) Profesorii titulari sau directorii de granturi care timp de şase ani consecutivi au derulat granturi de cercetare şi au funcţionat în aceeaşi universitate, bene­fi­ciază de an sabatic. Pe perioada anului sabatic aceştia beneficiază integral de salariul negociat, îşi păstrează calitatea de titular, dar sunt scutiţi de efectuarea activităţilor din fişa postului.

(4) Pentru performanţe excepţionale, pot beneficia de an sabatic şi alte cate­go­rii de cadre didactice, prin decizia senatului.

Art.41 (1) Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la îndeplinirea vârstei legale  de pensionare.

(2) Se interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere sau administrare, la orice nivel al universităţii, după pensionare.

(3) Senatul universităţii, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a si­tu­aţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cer­cetare după pensionare în baza unui contract pe perioadă determinantă. Senatul poate decide conferirea titlului de profesor emerit, pentru excelenţă di­dac­tică şi de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare.

Art.42 (1) Doctoranzii cu frecvenţă vor fi încadraţi automat de către universităţi ca asis­tenţi de cercetare sau asistenţi universitari pe perioadă determinată. Atribuţiile lor sunt stabilite de senat.

(2) Doctoranzii cu frecvenţă beneficiază de toate drepturile asistenţilor de cercetare sau asistenţilor universitari, inclusiv de vechimea în muncă.

Art.43 (1) Prin personal didactic şi de cercetare, în sensul prezentei legi, se înţe­lege personalul care deţine, în mod legal, unul din titlurile universitare pre­văzute de prezenta lege, care aparţine unei instituţii de învăţământ superior şi care desfăşoară activităţi directe cu studenţii, în domeniul educaţiei şi al cercetării ştiinţifice.

(2) În raport cu relaţiile de muncă stabilite cu instituţia de învăţământ superior, personalul didactic poate fi: titular sau asociat. În raport cu participarea la pro­cesul didactic şi gradul de pregătire profesională, personalul didactic poate fi: personal didactic sau personal didactic auxiliar. În raport cu disciplina de în­vă­ţământ, personalul didactic poate fi titular sau asociat al cursului respectiv.

(3) Prin personal didactic titular se înţelege personalul didactic care ocupă o funcţie didactică într-o universitate, pe o perioadă determinată sau nedeter­mi­nată, în condiţiile legii, funcţia respectivă fiind declarată, potrivit Codului mun­cii, funcţie de bază.

(4) Calitatea de titular există numai în raport cu o singură instituţie de învă­ţământ superior; când un cadru didactic desfăşoară activităţi didactice sau de cercetare ştiin­ţi­fică în mai multe instituţii de învăţământ superior, calitatea de titular poate fi numai la una dintre ele, iar în celelalte, calitatea este de cadru di­dactic asociat. Instituţia de învă­ţământ superior în care cadrul didactic este titu­lar are obligaţia de a păstra şi ges­tiona, potrivit legii, cartea de muncă sau re­gis­trul angajaţilor, cu specificaţia calităţii de titular.

(5) Prin personal didactic auxiliar, în sensul prezentei legi, se înţelege perso­nalul care participă în mod direct în procesul de educaţie sau cercetare ştiin­ţifică cu studenţii, contribuind nemijlocit la desfăşurarea orelor de clasă, de la­borator şi de cercetare ştiinţifică. Personalul didactic auxiliar trebuie să aibă studii potrivit fişei postului, legal constituit.

(6) Personalului din universităţi, încadrat pe funcţii de cercetător ştiinţific, i se aplică prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare.

(7) În cazul desfiinţării unei unităţi de învăţământ superior, personalul astfel disponibilizat poate beneficia de salarii compensatorii conform legislaţiei în vigoare.

Art.44 (1) Funcţiile şi titlurile didactice în învăţământul superior sunt: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar şi profesor universitar. Funcţia de asistent universitar poate fi ocupată de doctoranzii la zi pe perioada determinată.

(2) Personalul didactic prevăzut la art. 44 (1) desfăşoară şi activităţi de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare tehnologică şi inovare, de proiectare şi transfer tehnologic, de creaţie artistică sau sportivă, în conformitate cu fişa postului.

(3) În catedre, departamente, unităţi sau centre de cercetare şi microproducţie poate funcţiona pe posturi distincte şi personal de cercetare ştiinţifică sau personal de cercetare ştiinţifică asociat.

Ocuparea funcţiilor didactice

Art.45 Ocuparea posturilor didactice, evaluarea, motivarea, formarea continuă şi concedierea personalului didactic şi de cercetare este de competenţa univer­si­tăţilor, în baza legislaţiei în vigoare, a metodologiei cadru stabilite de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi a cartei universitare.

Art.46 (1) Angajarea pe un post didactic sau de cercetare se face, după adop­tarea acestei legi, pe perioadă determinată sau pe perioadă nedeter­minată.

(2) Angajarea se poate face numai prin concurs public, organizat de instituţia de învăţământ superior.

(3) La concursul pentru un post didactic sau de cercetare pot participa cetăţeni români sau străini, fără nicio discriminare după niciun criteriu, în condiţiile legii.

(4) Durata unei perioade determinate este de maximum trei ani.

(5) Contractul de angajare pe perioadă determinată încheiat între universitate şi membri ai personalului didactic sau de cercetare poate fi prelungit, în funcţie de rezultatele profesionale personale, evaluate pe baza criteriilor adoptate de se­na­tul universităţii, precum şi în funcţie de nevoile de angajare şi de resursele financiare ale instituţiei, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art.47 (1) Personalul tehnic-administrativ din instituţia de învăţământ superior este asimilat personalului din administraţia publică şi funcţionează conform legislaţiei în vigoare.

Art.48 (1) Metodologia cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante va fi stabilită prin hotărâre de guvern, iniţiată de  Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Ino­vării la propunerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Uni­ver­sitare.

(2) Metodologia va stabili, pentru fiecare titlu sau funcţie didactică, cerinţele minimale pentru prezentarea la concurs, modul de desfăşurare, de soluţionare a contestaţiilor, conflictele de interese şi incompatibilităţile, în vederea asigurării calităţii, a respectării eticii universitare şi a legislaţiei în vigoare.

(3) Se interzice ocuparea posturilor didactice şi de cercetare de către persoane dovedite că au plagiat. Se anulează automat concursul pentru un post didactic ocupat, indiferent când, de către o persoană dovedită că a plagiat.

(4) După promulgarea acestei legi, se interzice ocuparea posturilor în aceeaşi catedră de către rudele până la gradul II, inclusiv.

(5) Încălcarea prevederilor de la alineatele (2) - (4) duce la invalidarea auto­mată a concursului şi penalizarea celor vinovaţi pe baza metodologiei men­ţio­nate la art. 48, alin.1.

Art.49 (1) În baza metodologiei cadru şi a legislaţiei în vigoare, universităţile îşi stabilesc metodologia proprie de conferire a titlurilor şi de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare care este aprobată de către senat.

(2) Rezultatele concursurilor sunt aprobate de senat, iar încadrarea pe post se face începând cu prima zi a viitorului semestru.

Art.50 (1) Decanii facultăţilor şi rectorul răspund în faţa senatului pentru buna desfă­şu­rare a concursurilor de ocupare a posturilor în condiţiile respectării normelor de calitate, de etică universitară şi a legislaţiei în vigoare.

(2) În condiţiile constatării unor nereguli, senatul poate aplica o serie de sanc­ţiuni specificate în metodologia proprie, mergând până la demiterea deca­nilor sau a recto­rului.

Art.51 (1) Universităţile răspund public de modul de ocupare a posturilor didac­tice şi de cercetare.

(2) În cazul  constatării unor nereguli grave în ocuparea posturilor didactice şi de cercetare, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării aplică sancţiunile pre­vă­zute la art. 12 (2), în baza unui audit realizat de CNATDCU.

(3) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din uni­ver­sităţi nu pot fi contestate în instanţă.

Evaluarea calităţii cadrelor didactice

Art.52 (1) Datele şi informaţiile privind situaţia profesională a personalului di­dac­tic şi de cercetare şi a celui tehnic-administrativ se consemnează într-o fişă per­sonală de ser­vi­ciu. Accesul la fişa personală de serviciu este permis numai persoanei în cauză, titu­la­rului serviciului de resurse umane şi conducă­to­rului in­sti­tuţiei de învăţământ superior.

(2) Fişele de post individualizate se încadrează la nivel de catedră şi de de­par­tament în ştatul de funcţii al catedrei, respectiv al departamentului. Statul de funcţii constituie do­cu­mentul legal în baza căruia se face salarizarea lunară a fiecărui membru al per­so­nalului didactic şi de cercetare.

Art.53 (1) Rezultatele şi performanţele activităţilor didactice şi de cercetare ale per­so­nalului didactic şi de cercetare dintr-o universitate sunt evaluate periodic, la intervale de maximum trei ani. Această evaluare se face în conformitate cu o metodologie aprobată şi aplicată de senatul universităţii.

(2) Evaluarea de către studenţi a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie.

Drepturi ale personalului didactic

Art.54 (1) Personalul din învăţământul superior are drepturi şi îndatoriri care decurg din carta universitară, din codul de etică universitară, din contractul individual de muncă, precum şi din legislaţia în vigoare.

(2) Protecţia drepturilor salariaţilor precum şi a drepturilor de proprietate intelec­tu­ală asupra creaţiei ştiinţifice, culturale sau artistice este garantată şi se asi­gură în con­for­mitate cu prevederile cartei universitare şi cu legislaţia spe­ci­fică în vigoare.

(3) Membrilor comunităţii universitare le este garantată libertatea academică. În baza acesteia ei pot exprima liber opinii academice în spaţiul universitar şi au libertatea de predare, cercetare şi creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică.

(4) Personalul didactic şi de cercetare are dreptul de a publica studii, articole, volume sau opere de artă, fără restricţii ale libertăţii academice.

(5) Inovaţiile, invenţiile sau patentele care au fost realizate în laboratoarele uni­versităţii şi cu materiale ce aparţin instituţiei de învăţământ superior sunt con­siderate ca pro­prie­tate a autorului sau autorilor şi a instituţiei de învăţământ su­perior. Drepturile de pro­prie­tate sunt partajate conform prevederilor Cartei uni­ver­sitare şi legislaţiei în vigoare.

Art.55 Cadrele didactice şi studenţii sunt protejaţi în spaţiul universitar de au­to­rităţile responsabile cu ordinea publică. Protecţia se asigură împotriva persoa­nei sau grupului de persoane care aduc atingere demnităţii umane şi profe­sionale a cadrelor didactice sau care împiedică exercitarea drepturilor şi a obli­ga­ţiilor sale. Protecţia este solicitată de persoana autorizată prin Carta uni­ver­sitară.

Distincţii şi premii

Art.56 (1) Personalul didactic titular cu rezultate excelente în activitatea di­dactică, edu­cativă şi ştiinţifică poate primi decoraţii, ordine, medalii, titluri, precum şi premii, potrivit legii. Acestea sunt conferite în baza unui statut apro­bat prin hotărâre a Guver­nului în termen de 9 luni de la promulgarea acestei legi.

(2) Personalului didactic şi de cercetare are îndatoriri şi răspunderi de natură profesio­nală, materială şi morală, care garantează realizarea unui proces in­structiv-educativ de calitate şi a unor activităţi de cercetare performante.

Art.57 (1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare sunt următoarele:

a) observaţie scrisă;

b) avertisment scris;

c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control;

d) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare, de control, ca membru în comisii de doctorat, master sau de licenţă;

e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;

f)  desfacerea contractului de muncă la încheierea perioadei pentru care s-a făcut angajarea;

g) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Art.58 (1) În instituţiile de învăţământ superior, propunerea de sancţionare se face de către şeful de catedră, de departament sau de unitatea de cercetare, proiectare, micro­pro­ducţie, de către decan sau rector, sau de cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor catedrei, departamentului, consiliului profesoral sau senatului, după caz. Aceştia se autosesizează în cazul unei abateri constatate direct sau în urma unei sesizări primite.

(2) Decanul, rectorul sau senatul universitar, după caz, pun în aplicare sanc­ţi­u­nile disci­plinare.

Art.59 (1) Sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare.

(2) Pentru investigarea abaterilor săvârşite de personalul didactic, personalul din cercetare sau personalul administrativ, se constituie comisii de analiză formate din 3-5 membri, cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvâr­şit abaterea şi un reprezentant al organizaţiei sindicale din care face parte persoana analizată.

(3) Comisiile de analiză sunt numite, după caz, de:

a)   rector, cu aprobarea senatului universităţii;

b) Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru personalul de conducere al institu­ţiilor de învăţământ superior şi pentru rezolvarea contestaţiilor privind deciziile sena­telor universitare.

(4) Pe lângă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării funcţionează Consiliul de Etică Universitară, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului, care adoptă sancţiuni legate de încălcarea gravă a eticii profesionale şi a normelor universitare.

Art.60 Răspunderea materială a personalului didactic, de cercetare şi didactic auxiliar se stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac de către conducerea instituţiei de învăţământ superior, cu excepţia cazurilor când, prin lege, se dispune altfel.

Salarizarea personalului didactic şi de cercetare

Art.61 (1) Salariul personalului didactic şi de cercetare este compus din:

a)   salariul de bază, care se stabileşte în raport cu postul didactic, gradul ştiinţific şi încărcătura postului ocupat;

b)   drepturi salariale complementare, care se stabilesc în funcţie de: cali­ta­tea actului didactic, vechimea în învăţământ, condiţiile de stres, activi­ta­tea de cercetare ştiinţifică, aportul la creşterea imaginii de excelenţă a do­me­niului de specialitate şi a instituţiei de învăţământ superior pe plan intern şi extern, aportul financiar şi material la fondurile extrabugetare şi la patrimoniul instituţiei

(2) Cuantumul salariului minim pentru fiecare funcţie didactică este stabi­lit la nivel naţional, conform legislaţiei şi este obligatoriu pentru fiecare instituţie de învăţământ superior. Tot ceea ce depăşeşte salariul minim la nivel naţional face obiectul negocierii dintre angajaţi şi angajator, în baza performanţelor anga­ja­tului, evaluate periodic, şi a resurselor angajatorului.

(3) Metodologia de salarizare este decisă de senat, cu respectarea legis­la­ţiei în vigoare, şi aplicată de rector.

(4) Personalul didactic şi de cercetare beneficiază de tranşele de vechime la salarizare, stabilite de lege, şi de două tranşe suplimentare, care se acordă la 35 şi, respectiv, la peste 40 de ani de activitate neîntreruptă în învăţământul superior.

(5) Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază pentru vechimea în învă­ţă­mân­tul superior de până la 30 de ani se stabilesc prin lege.

(6) Pentru fiecare din tranşele suplimentare de vechime se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/10 din coeficientul de ierarhizare cores­pun­ză­tor tranşei anterioare de vechime.

(7) Personalul didactic şi de cercetare din învăţământul superior beneficiază, la fiecare tranşă de vechime în învăţământul superior, de un spor de 5% din salariul de bază pentru suprasolicitare neuropsihică.

(8) Pentru gradul ştiinţific de doctor, personalul didactic şi de cercetare bene­fi­ciază de un spor de salariu egal cu 15% din salariul mediu pe economie.

(9) Personalul didactic şi de cercetare cu performanţe deosebite şi cu o vechime de peste 10 ani în învăţământul superior poate beneficia de gradaţie de merit, în cuantum de 20% din salariul de bază. Gradaţia de merit se acordă pentru maximum 20% din numărul de posturi existente în statul de funcţii. Gradaţia de merit se acordă prin concurs, organizat potrivit cartei universitare, pentru o perioadă de 3 ani, reînnoibilă. Personalul didactic şi de cercetare care beneficiază de gradaţie de merit nu poate beneficia simultan şi de salariul de merit, care se acordă conform legii.

(10) Universităţile private pot acorda şi alte stimulente salariale, în baza deciziei senatului.

Art.62 (1) Persoanele alese în funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţie lunară de conducere. Cuantumul indemnizaţiilor de conducere la nivelul univer­si­tăţilor este stabilit de senatul Universitar. Cuantumul indemnizaţiilor de con­du­cere pentru funcţii la nivel naţional este stabilit de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării .

(2) Salarizarea din fonduri publice a personalului didactic şi de cercetare şi a celorlalte categorii de personal se face în conformitate cu prevederile legislaţiei privind salarizarea în sectorul public.

(3) Salarizarea din alte surse ale instituţiei de învăţământ superior a per­so­na­lului didac­tic şi de cercetare şi a celorlalte categorii de personal se decide în baza autonomiei universitare în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.

(4) Lectorii universitari pot beneficia de primă de instalare, o singură dată, la an­gajarea în învăţământ prin concurs, în primii 5 ani de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se stabileşte la trei salarii la funcţia de încadrare. În cazul plecării din instituţia de învăţământ superior în următorii 3 ani, persoana respectivă este obligată să restituie întreaga sumă.

VII. PROMOVAREA UNIVERSITĂŢII CENTRATE PE STUDENT

Art.63 (1) Studenţii sunt consideraţi parteneri ai instituţiilor de învăţământ superior şi membri egali ai comunităţii academice.

(2) O persoană dobândeşte statutul de student şi de membru al unei comunităţi universitare numai în urma admiterii şi înmatriculării sale într-o instituţie de învăţământ superior.

(3) O persoană poate fi admisă şi înmatriculată ca student concomitent în două instituţii de învăţământ superior diferite sau în maxim două programe de studii, în cadrul aceleiaşi universităţi. Orice subvenţie financiară sau bursă din fonduri publice se acordă, conform normelor legale în vigoare, numai într-o singură instituţie de învăţământ superior, pentru un singur program de studii.

(4) În vederea testării cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive, respectiv artistice sau sportive, şi a admiterii într-un program de studii pentru licenţă, master sau doctorat, instituţiile de învăţământ superior organizează examene de admitere pentru fiecare program şi ciclu de studiu.

(5) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării elaborează anual o metodologie cadru privind organizarea admiterii în instituţiile de învăţământ superior publice şi private din România.

(6) Fiecare instituţie de învăţământ superior elaborează şi aplică propriul regu­lament de organizare a admiterii în programele de studii oferite. Prevederile acestui regulament sunt concordante în conţinut cu metodologia cadru privind organizarea admiterii, instituită de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

(7) Condiţiile de admitere trebuie făcute publice în fiecare an, cu cel puţin 6 luni înainte de susţinerea concursului de admitere.

Înmatricularea studenţilor / Registrul studenţilor

Art.64 (1) O instituţie de învăţământ superior poate admite şi înmatricula într-un program de studii numai acel număr de studenţi pentru care sunt asigurate condiţii optime de calitate academică şi de viaţa confortabilă a studenţilor în spaţiul academic.

(2) Capacitatea de şcolarizare este făcută publică de către rectorul instituţiei de învăţământ superior prin declaraţie pe proprie răspundere.

(3) În urma admiterii într-un program de studii, între student şi universitate se încheie un contract în care se specifică drepturile şi obligaţiile părţilor.

(4) Universităţile care admit în programele lor de studii mai mulţi studenţi decât capa­citatea de şcolarizare de care dispun sunt sancţionate printr-una sau mai multe dintre sancţiunile prevăzute la art. 12 (2).

Art.65 (1) Se constituie Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România (RMUR), ca o bază de date electronică în care sunt înregistraţi toţi studenţii din România din universităţile publice sau private acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu. Registrele matricole ale universităţilor devin parte a RMUR, asigurându-se un control riguros al diplomelor.

(2) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va elabora un Regulament de alo­care a co­dului matricol individual,  precum şi conţinutul informaţiilor care vor fi scrise în Regis­trul Matricol Unic al Universităţilor din România.

(3) Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România este document oficial protejat legal. Falsificarea înscrisurilor din registrul matricol este o infracţiune sancţionată con­form legii.

(4) Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România, registrele matricole ale univer­si­tăţilor şi sistemele informatice aferente se vor elabora în termen de cel mult doi ani de la adoptarea prezentei legi.

Art.66 (1) Principiile care reglementează activitatea studenţilor în cadrul co­mu­nităţii universitare sunt:

a)   principiul nediscriminării: în baza căruia toţi studenţii beneficiază de ega­litate în tratament din partea instituţiei de învăţământ superior; orice dis­criminare directă sau indirectă faţă de student este interzisă.

b) principiul dreptului la asistenţă şi la servicii complementare în învă­ţă­mântul superior exprimat prin: consilierea şi informarea studentului de către cadrele didactice, în afara orelor de curs, seminar sau laboratoare; consilierea în scopul orientării profesionale; consilierea psihologică, cont email, acces la baza de date specifice domeniului şi la cea referitoare la situaţia şcolară personală.

c)   principiul participării la decizie, în baza căruia toate deciziile majore în cadrul instituţiilor de învăţământ superior sunt luate cu participarea re­pre­zentanţilor studenţilor.

d)   principiul libertăţii de exprimare în baza căruia studenţii au dreptul să îşi exprime liber opiniile academice, în cadrul instituţiei de învăţământ în care studiază.

e)   principiul transparenţei şi al accesului la informaţii, în baza căruia stu­denţii au dreptul de acces liber şi gratuit la informaţii care privesc propriul parcurs educaţional şi viaţa comunităţii academice din care fac parte, în conformitate cu prevederile legii.

(2) Drepturile, libertăţile şi obligaţiile studenţilor dintr-o universitate vor fi cu­prin­se într-un cod al drepturilor şi obligaţiilor studentului, propus de asociaţiile studenţeşti şi adoptat de senatul universitar.

(3) Fiecare universitate va institui un sistem de aplicare şi monitorizare a res­pec­tării prevederilor codului drepturilor şi obligaţiilor studentului. Asociaţia stu­den­ţilor prezintă un raport anual privind respectarea codului. Raportul va fi făcut public.

Art.67 (1) Studenţii au drepturi să înfiinţeze, în instituţiile de învăţământ su­pe­rior, de stat sau private, ateliere, cluburi, cercuri, cenacluri, formaţii artistice şi sportive, publicaţii, conform legii.                 

(2) Organizaţiile studenţeşti sunt, de drept, reprezentanţi legitimi ai intereselor studen­ţilor, la nivelul  fiecărei comunităţi academice.

(3) Federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, sunt organismele care ex­primă interesele studenţilor din universităţi, în raport cu instituţiile statutului.

(4) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va colabora în dezvoltarea învă­ţă­mân­tului superior cu federaţiile naţionale studenţeşti, legal constituite, şi se va consulta perma­nent cu acestea.

Art.68 (1) La nivelul fiecărei facultăţi va funcţiona Oficiul de Relaţii cu Studenţii, cu funcţia de „ghişeu unic” pentru toate problemele acestora.

(2) La nivelul universităţii se înfiinţează Departamentul Relaţii cu Studenţii, cu o funcţie similară la nivelul instituţiei. Încadrarea cu personal a acestor oficii şi departamente se va face prioritar din rândul studenţilor.

Art.69 (1) Studenţii beneficiază de un sistem de împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, pe baza unei hotărâri guvernamentale. Împrumuturile pot acoperi taxele de studii şi costul vieţii pe perioada studiilor.

(2) Returnarea împrumutului se va face după angajarea absolvenţilor pe un loc de muncă şi va putea fi întreruptă pe perioada în care un absolvent se află în şomaj sau are grave probleme de sănătate.

(3) Cuantumul dobânzii şi al principalului va fi diferenţiat în funcţie de mărimea veniturilor salariale ale absolventului.

(4) Statul va acorda credite cu dobândă preferenţială pentru studenţii din mediul rural sau aparţinând unor grupuri dezavantajate, stimulând accesul la învă­ţă­mântul superior şi asigurând astfel egalitatea de şanse.

(5)  Absolvenţii care vor practica profesia minim 5 ani în mediul rural vor fi scutiţi de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de stat.

Art.70 (1) Statul român va acorda anual, prin hotărâre de guvern, un număr de burse pentru şcolarizarea studenţilor străini. Aceste burse vor fi atribuite doar acelor univer­si­tăţi şi programe de studii care îndeplinesc cele mai ridicate stan­darde de calitate, indi­ferent dacă sunt publice sau private.

(2) Universităţile în baza autonomiei pot dispune integral de veniturile obţinute din şcolarizarea studenţilor străini.

VIII. CONDUCEREA UNIVERSITĂŢILOR

Art.71 (1) Poziţiile de conducere din cadrul universităţii sunt următoarele :

a)     şeful de catedră/departament şi biroul şefului de catedră/departament la nivelul catedrelor/departamentelor;

b)     decanul, prodecanii şi consiliul facultăţii – la nivelul facultăţii;

c)      rectorul, prorectorii, consiliul de administraţie şi senatul - la nivelul uni­ver­sităţii.

(2) Departamentul administrativ al universităţii este condus de către un director admini­strativ şi este organizat pe direcţii.

(3) Unităţile de cercetare-dezvoltare sunt conduse de către directori ai unităţilor respective.

Art.72 (1) Mecanismul de ocupare a funcţiilor de conducere este următorul:

a)     Şeful de catedră/departament şi biroul şefului de catedră/departament sunt aleşi de colectivele respective prin vot universal şi secret, conform cartei universitare.

b)     Consiliul facultăţii se constituie din reprezentanţii catedrelor şi ai stu­den­ţilor, aleşi prin vot universal şi secret. Mărimea acestui consiliu pentru fiecare facultate e stabilită de către senat. Consiliul facultăţii, în baza vo­tului, înaintează rectorului, maximum trei propuneri pentru postul de de­can.

c)      Senatul  se constituie din reprezentanţii facultăţilor şi ai studenţilor, aleşi prin vot secret la nivel de facultate. Mărimea senatului e stabilită prin carta universităţii. Senatul îşi alege prin vot un preşedinte al Senatului, care reprezintă Senatul în relaţiile cu rectorul şi cu alte senate univer­si­tare şi conduce şedinţele de senat. Atribuţiile preşedintelui sena­tului sunt stabilite prin cartă. Mandatul preşedintelui senatului este de 4 ani şi nu poate fi reînnoit.

d)     Senatul numeşte comisia de concurs pentru selecţia candidaţilor la funcţia de rector şi stabileşte metodologia de concurs.

e)     Selecţia candidaţilor la funcţia de rector se ocupă prin concurs public, pe baza metodologiei stabilită de senat. Pot candida la funcţia de rector per­soane cu competenţe manageriale deosebite, dinăuntru sau din afara universităţii, români sau străini, fără niciun fel de discriminare. În baza con­cursului, comisia de con­curs recomandă senatului maxim trei can­di­daţi pentru funcţia de rector. Fiecare recomandare este însoţită de un raport scris privind performanţele can­di­da­tului recomandat. Senatul decide prin vot secret care dintre persoanele reco­mandate ocupă funcţia de rector. Rectorul devine membru de drept al sena­tului. Rectorul îşi de­sem­nează prorectorii şi numeşte decanii dintre propunerile făcute de facultăţi.

f)        Consiliul de administraţie se constituie din rector, prorectori, decani şi di­rec­torul departamentului administrativ şi, acolo unde este cazul, direc­torii institutelor de cer­cetare. Membrii consiliului de administraţie, cu ex­cep­ţia rectorului, nu sunt membri ai senatului universitar.

(2) În baza autonomiei universitare, cu condiţia respectării procedurilor pre­zentei legi, senatul elaborează şi aprobă regulamentul de selectare a can­di­da­ţilor şi de ocupare a poziţiilor de conducere care devine parte integrantă a cartei.

Art.73 (1) Senatul universităţii reprezintă comunitatea universitară şi este cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul universităţii

(2) Atribuţiile senatului sunt următoarele:

a)     garantează libertatea academică şi autonomia universitară;

b)     elaborează şi adoptă carta universităţii;

c)      aprobă planul strategic de dezvoltare instituţională şi planurile opera­ţio­nale;

d)     aprobă, la propunerea rectorului, structura, organizarea şi funcţionarea universităţii;

e)     aprobă proiectul de buget şi execuţia bugetară;

f)        elaborează şi aprobă: codul de asigurare a calităţii, codul de etică uni­ver­sitară;

g)     adoptă codul drepturilor şi obligaţiilor studenţilor;

h)      aprobă metodologiile şi regulamentele privind organizarea şi funcţio­na­rea universităţii;

i)        stabileşte comisia de concurs pentru selecţia candidaţilor la funcţia de rector şi încheie contractul de management cu rectorul;

j)        controlează activitatea rectorului şi a consiliului de administraţie prin co­misii specializate;

k)      aprobă, la propunerea rectorului, componenţa consiliului de adminis­tra­ţie;

l)        demite rectorul, prorectorii, decanii sau directorul administrativ în baza unor proceduri conforme cu carta şi cu legislaţia în vigoare;

m)   aprobă programele de studii;

n)      aprobă metodologia de concurs şi rezultatele concursurilor pentru angajarea personalului didactic şi de cercetare şi evaluează periodic resursa umană;

o)     aprobă, la propunerea rectorului, sancţionarea personalului cu perfor­man­ţe profesionale slabe, în baza unei metodologii proprii şi a legislaţiei în vigoare;

p)     îndeplineşte alte atribuţii, conform cartei.

(3) Componenţa senatului este stabilită prin carta universităţii, astfel încât să se asigure eficienţa decizională şi reprezentativitatea comunităţii academice.

(4) Durata mandatului unui membru al senatului este de 4 ani, reînnoibil suc­cesiv de maximum două ori. Mandatul senatului este de 4 ani.

(5) Senatul poate fi convocat de rector, de preşedintele senatului universitar sau la cererea a cel puţin o treime dintre membrii senatului. 

Art.74 (1) Rectorul reprezintă legal universitatea în relaţiile cu terţi şi realizează conducerea executivă a universităţii. Rectorul este ordonatorul de credite al universităţii.

(2) Rectorul are următoarele atribuţii:

a)     realizează managementul şi conducerea operativă a universităţii;

b)     negociază şi semnează contractul instituţional cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării;

c)      încheie contractul de management cu senatul universităţii;

d)     propune spre aprobare senatului structura şi reglementările de func­ţio­nare ale universităţii;

e)     propune spre aprobare senatului proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;

f)        prezintă senatului, la începutul fiecărui an universitar trei rapoarte refe­ri­toare la: starea generală a universităţii, asigurarea calităţii şi res­pec­tarea eticii univer­sitare. Senatul validează rapoartele sus menţionate, în baza referatelor reali­zate de comisiile sale de specialitate. Aceste documente sunt publice;

g)     numeşte prorectorii, directorul departamentului administrativ şi decanii, dintre propunerile înaintate de consiliile facultăţilor, şi conduce consiliul de administraţie;

h)      răspunde de selecţia, angajarea, evaluarea periodică, formarea, mo­ti­va­rea şi în­ce­tarea relaţiilor contractuale de muncă ale personalului din univer­sitate;

i)        îndeplineşte alte atribuţii stabilite de senat, în conformitate cu contractul de management, carta universităţii şi legislaţia în vigoare.

(3) Rectorul este desemnat de senat şi confirmat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

(4) În condiţiile în care rectorul aduce prejudicii grave învăţământului superior,  Minis­terul Educaţiei, Cercetării şi Inovării se poate adresa senatului cu solici­ta­rea de demitere a rectorului sau poate suspenda temporar rectorul, dar nu mai mult de 3 luni. Până la soluţionarea cazului, preşedintele Senatului preia toate prerogativele Rectorului în raport cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

(5) Durata unui mandat de rector este de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire sau de reînnoire, în conformitate cu contractul de management, carta univer­si­tăţii şi legislaţia în vigoare.

(6) Prorectorii sunt desemnaţi şi pot fi revocaţi de către rector. Atribuţiile prorec­to­rilor, numărul şi durata mandatelor acestora e stabilit prin cartă.

Art.75 (1) Consiliul de administraţie realizează managementul operaţional al tuturor acti­vi­tăţilor din cadrul universităţii.

(2) Atribuţiile consiliului de administraţie sunt stabilite prin carta universităţii, în confor­mi­tate cu legislaţia în vigoare.

(3) Mandatul consiliului de administraţie este de 4 ani.

Art.76 (1) Decanul reprezintă facultatea şi răspunde de managementul şi conducerea operativă a facultăţii. Decanul este membru de drept al consiliului facultăţii şi conduce şedinţele acestuia.

(2) Atribuţiile decanului sunt stabilite de rector în conformitate cu prevederile cartei şi cu legislaţia în vigoare.

(3) Decanul îşi poate desemna prodecanii, în conformitate cu prevederile cartei.

Art.77 (1) Consiliul facultăţii reprezintă organismul decizional şi deliberativ al facultăţii şi este constituit din reprezentanţi ai catedrelor/departamentelor, ai studenţilor şi ai departamentului de administraţie al facultăţii.

(2) Consiliul facultăţii are următoarele atribuţii:

a)     aprobă, la propunerea decanului, structura, organizarea şi funcţionarea facultăţii, în baza prevederilor cartei;

b)     aprobă programele de studii gestionate de facultate;

c)      controlează activitatea decanului şi aprobă rapoartele anuale ale acestuia privind starea generală a facultăţii, asigurarea calităţii şi respec­ta­rea eticii universitare la nivelul facultăţii;

d)     îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin cartă sau aprobate de senat şi în confor­mi­tate cu legislaţia în vigoare.

(3) În condiţiile constatării unui management neperformant, consiliul facultăţii, prin votul a 2/3 dintre membrii săi, se poate adresa rectorului cu solicitarea de demitere a deca­nului. Rectorul procedează conform prevederilor cartei.

(4) Mandatul Consiliului facultăţii este de 4 ani.

Art.78 (1) Şeful de catedră/departament realizează managementul şi condu­ce­rea operativă a catedrei/departamentului. În exercitarea acestei funcţii el poate fi ajutat de biroul şefului de catedră, conform cartei.

(2) Atribuţiile şi responsabilităţile şefului de catedră/departament sunt stabilite prin cartă.

(3) Mandatul şefului de catedră este de 4 ani, reînnoibil.

Art.79 (1) Funcţiile de rector, prorector, decan şi şef de catedră sau depar­ta­ment sunt funcţii de conducere. Retribuirea lor se decide de către senat, la pro­pu­nerea preşe­din­telui Senatului, conform cartei.

(2) La cerere, rectorul, prorectorii şi decanii pot avea şi activităţi didactice sau de cer­ce­tare, cu condiţia ca aceste activităţi să nu afecteze actul managerial.

Art.80 Persoanele care ocupă o funcţie de demnitate publică nu pot exercita niciuna dintre funcţiile de conducere din cadrul universităţii pe perioada în­de­pli­nirii mandatului de demnitar.

Participarea studenţilor la decizie

Art.81 (1) Studenţii participă activ la luarea deciziilor, atât în organismele exe­cutive, cât şi în cele deliberative şi decizionale. Ponderea studenţilor în consiliul facultăţii sau în Senat nu poate fi mai mică de 25% din totalul membrilor acestor organisme.

(2) La nivelul facultăţii se înfiinţează funcţia de cancelar al studenţilor, iar la ni­velul universităţii, funcţia de cancelar general al studenţilor. Aceste funcţii se ocu­pă pe bază de alegeri în cadrul organizaţiilor studenţeşti, la nivel de facul­tate, respectiv universitate. Durata unui astfel de mandat este de maximum doi ani. Funcţiile de cancelar, respectiv cancelar general al studenţilor pot fi exer­citate de studenţii din ciclul de masterat sau doctorat şi vor fi remunerate co­res­punzător, având acelaşi statut ca şi poziţiile de prodecan, respectiv pro­rector.

(3) Cancelarul general şi cancelarii studenţilor prezintă, la începutul fiecărui an universitar, câte un raport referitor la asigurarea calităţii şi respectarea eticii universitare la nivel de universitate, respectiv facultate. Aceste rapoarte ex­primă punctul de vedere al studenţilor privind calitatea şi etica universitară, sunt adoptate de senat, respectiv consiliul facultăţii şi devin publice.

(4) Universităţile sunt obligate să asigure prezenţa studenţilor în comisiile de asigurare a calităţii, de etică, precum şi în orice comisie care vizează interesele studenţeşti.

Art.82 (1) Litigiile care apar între organisme de conducere ale universităţilor sau între membrii comunităţii universitare şi aceste organisme sunt rezolvate de senat, în baza cartei şi a legislaţiei în vigoare.

Art.83 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în colaborare cu Consiliul Naţional al Rectorilor, înfiinţează şi finanţează Centrul Naţional de Pregătire a Ma­nagerilor şi Administratorilor din Învăţământul Superior, având drept scop pre­gătirea managerială şi administrativă a persoanelor care ocupă o poziţie de ma­nagement academic sau administrativ, sau iau în considerare mana­ge­mentul academic sau administraţia universitară ca opţiune de dezvol­tare în carieră.

Art.84 (1) Pentru monitorizarea eficienţei manageriale, a echităţii şi relevanţei pentru piaţa muncii a învăţământului superior, se va stabili, în termen de maximum 9 luni de la promulgarea prezentei legi, un sistem de indicatori statistici de referinţă pentru învă­ţă­mântul superior.

(2) Sistemul de indicatori va fi elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin consultarea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţă­mân­tul Superior, Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învă­ţă­mân­tul Superior, Consiliului Naţional pentru Finanţarea învăţământului Su­pe­rior, Con­si­liu­lui Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Univer­si­tare şi Agenţiei de Calificări şi Parteneriat cu Mediul Economic şi va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Raportul anual privind starea învă­ţă­­mân­tului superior se bazează pe indicatorii menţionaţi la alin. (1).

Rolul statului în învăţământul superior

Art.85 (1) Statul îşi exercită atribuţiile în domeniul învăţământului superior prin interme­diul Parlamentului, Guvernului, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Ino­vă­rii şi Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Su­perior (ARACIS).

(2) Parlamentul are următoarele atribuţii:

a)     aprobă bugetul anual alocat învăţământului superior, ca parte a bugetului educaţiei;

b)     aprobă legile referitoare la învăţământului superior;

c)      aprobă finanţarea, transformarea sau schimbarea denumirii unei universităţi;

d)     aprobă desfiinţarea unei universităţi – la propunerea guvernului în cazul unei universităţi publice, respectiv la propunerea fondatorilor, în cazul universităţilor private sau atunci când o universitate încalcă legislaţia în vigoare.

(3) Guvernul are atribuţii referitoare la:

a)     aprobarea strategiilor şi politicilor naţionale în domeniul învăţământului superior;

b)     propunerile de înfiinţare, transformare, schimbare sau desfiinţare a universităţilor;

c)      aprobarea cadrului naţional al calificărilor oferite de universităţi;

d)     aprobarea propunerilor, metodologiilor, criteriilor şi standardelor înaintate de Agen­ţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior ;

e)     probarea angajamentelor internaţionale asumate de învăţământul superior ro­mâ­nesc;

f)        aprobarea finanţării multianuale a universităţilor.

(4) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are următoarele atribuţii principale:

a)     propune politicile şi strategiile naţionale pentru învăţământul superior, ca parte a Ariei Europene a Învăţământului Superior;

b)     elaborează reglementările de organizare şi funcţionare a sistemului de învă­ţă­mântul superior;

c)      controlează direct sau prin organismele abilitate în acest sens respec­tarea regle­men­tărilor privind organizarea şi funcţionarea în­vă­ţă­mân­tului superior, cerce­tarea universitară, managementul financiar, etica univer­si­tară şi asigurarea calităţii în învăţământul superior;

d)     realizează, prin intermediul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţă­mântul Superior sau al altor organisme abilitate, evaluarea perio­dică, diferen­ţie­rea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii ale acestora;

e)     gestionează Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România;

f)        organizează recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii;

g)     elaborează proiectul de buget pentru învăţământul superior, ca parte a bugetului educaţiei si bugetului cercetării;

h)      elaborează şi gestionează sistemul naţional de indicatori şi bazele de date corespunzătoare pentru monitorizarea şi prognoza evoluţiei acestuia în raport cu piaţa muncii;

i)        susţine realizarea de studii şi cercetări asupra învăţământului superior.

(6)               Agenţia Română de Asigurare a Calităţii  în Învăţământul Superior (ARACIS) îşi realizează atribuţiile precizate în Legea Asigurări Calităţii.

Art.86 (1) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării constituie registre de experţi şi se sprijină pe organisme specializate, la nivel naţional, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional şi moral: Consiliul Naţional de  Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplo­melor şi Certificatelor Universitare, Consiliul Na­ţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţă­mântul Superior, Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior, Consiliul Na­ţio­nal al Bibliotecilor Univer­si­tare, Consiliul Naţional pentru Calificări Universitare şi Con­siliul de Etică Univer­sitară.

(2) Organismele specializate menţionate la alin. (1) se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului şi funcţionează în baza unor regulamente proprii aprobate prin ordin al ministrului şi dispun de bugete proprii de venituri şi cheltuieli. Bugetele acestora se constituite pe bază contractuală cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  şi din alte surse legal constituite;

(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor cu care sunt investite, Consiliile beneficiază de lo­gis­tică şi un secretariat propriu, numit Secretariatul Consiliilor Naţionale pentru Învă­ţă­mântul Superior, care are personalitate juridică si este ordonator de credite. Actuala Unitate Executivă pentru Finanţarea În­vă­ţă­mân­tului Su­perior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (UEFISCSU) de­vine Secre­ta­riatul Consiliilor Naţionale. Contractele dintre Ministerul Edu­ca­ţiei, Cercetării şi Ino­vării şi Consilii sunt gestionate prin Secretariatul Con­siliilor Naţionale.

Art.87 (1) Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior are ca atribuţii principale elaborarea şi actualizarea permanentă a indicatorilor de monitorizare a învăţământului superior şi prognoza evoluţiei acestuia în raport cu dinamica pieţei muncii.

(2) Consiliul Naţional pentru Calificări Universitare reuneşte reprezentanţi ai univer­sită­ţilor, ai asociaţiilor profesionale şi ai angajatorilor, pentru constituirea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior. În realizarea misiunii sale, Consiliul este susţinut de Agenţia de Calificări şi Parteneriat cu Mediul Economic (ACPART).

(3) Consiliul de Etică Universitară are rol de instanţă ultimă în rezolvarea liti­gii­lor de etică universitară şi are ca principale atribuţii:

a)     monitorizarea realizării eticii universitare la nivelul sistemului de învăţă­mânt superior;

b)     auditarea comisiilor de etică din universităţi şi prezentarea unui raport anual privind etica universitară. Acest raport se face public.

Art.88 (1) Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor, Certificatelor şi Califică­rilor Universitare (CNATDCU) are următoarele atribuţii:

a)     stabileşte criteriile minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea de către universităţi a titlurilor didactice din învăţământul superior. Univer­si­tăţile pot adăuga criterii suplimentare de performanţă profe­sio­nală;

b)     auditează anual, la solicitarea Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  sau din proprie iniţiativă, modul de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din universităţi;

c)      prezintă un raport anual către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind resursa umană pentru activităţile didactice şi de cercetare din învăţământul superior. Acest raport se face public;

d)     stabileşte criteriile de acordare a titlului de conducător de doctorat, acordă titlul de conducător de doctorat şi validează diploma de doctor.

(2) Consiliul Naţional de Finanţare a învăţământului superior (CNFIS) are următoarele atribuţii principale:

a)     propune metodologia de finanţare a universităţilor şi stabileşte cuan­tu­mul gran­turilor de studiu pe cicluri şi domenii de studii;

b)     auditează periodic, la solicitarea Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Ino­vării sau din proprie iniţiativă, realizarea proiectelor de dezvoltare insti­tu­ţională şi  eficienţa gestionării fondurilor publice de către univer­sităţi şi face propuneri pentru finan­ţarea complementară a universităţilor pe bază de proiecte instituţionale;

c)      prezintă anual Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării un raport privind starea finanţării învăţământului superior şi măsurile de optimizare ce se impun. Acest raport se face public.

(3) Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) are următoarele atribuţii principale:

a)     stabileşte standardele, criteriile şi indicatorii de calitate pentru cercetarea ştiin­ţifică din învăţământul superior, aprobate prin ordin de ministru;

b)     auditează periodic, la solicitarea MEdC sau din proprie iniţiativă, cerce­tarea ştiin­ţifică universitară;

c)      gestionează programe de cercetare şi procese de evaluare a proiectelor de cer­cetare care sunt propuse pentru finanţare competitivă;

d)     prezintă anual Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării un raport pri­vind starea cercetării ştiinţifice în învăţământul superior şi perfor­man­ţele universităţilor. Raportul se face public.

(4)               Consiliul Naţional al Bibliotecilor Universitare are în atribuţii elaborarea strategiei de dezvoltare, evaluare periodică şi coordonarea sistemului de biblioteci din învăţământul superior.

Art.89 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării prin Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică, conform legii.

(2) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării   co­la­borează cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi, după caz, cu autorităţi şi aso­ciaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale la nivel de ramură şi federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional.

Art.90 (1) Asigurarea calităţii învăţământului superior şi cercetării universitare este o atribuţie fundamentală a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. În realizarea acestei atribuţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cola­bo­rea­ză cu Agenţia Ro­mână de Asigurare a Calităţii (ARACIS), alte agenţii înscrise în Registrul European al Agenţiilor de Asigurare a Calităţii în învăţământul superior, precum şi cu Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învă­ţă­mân­tul Superior, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certifi­ca­telor Universitare şi Consiliul de Etică Universitară, conform legislaţiei în vigoare.

(2) Universităţile care refuză să facă publice datele solicitate de Ministerul Edu­ca­ţiei, Cercetării şi Inovării şi de organismele menţionate la 86 (1), încalcă prin­ci­piul răspun­derii publice şi sunt sancţionate cu una sau mai multe dintre sancţiunile specificate la art. 12 (2).

(3) Studenţii sunt parteneri cu drepturi depline în procesul de asigurare a calităţii.

Art.91 (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin organisme abilitate, conform legii, va realiza diferenţierea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii.

(2) Finanţarea suplimentară poate fi acordată numai acelor universităţi şi numai acelor programe de studii care dovedesc excelenţă în performanţe şi în asi­gu­rarea calităţii.

(3) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va publica anual lista universităţilor şi programelor de studii care beneficiază de finanţare suplimentară, precum şi lista univer­sităţilor şi programelor de studii care nu mai au acces la finanţări din fonduri pu­blice sau nu mai au diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

(4) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are obligaţia să evalueze periodic univer­sităţile care fac parte din sistemul naţional de învăţământ superior şi programele lor de studii şi să dispună toate măsurile ce se impun.

Art.92 (1) Guvernul României înfiinţează, în termen de maximum 6 luni de la pro­mul­garea prezentei legi, Institutul de Studii Avansate din România, având ca obiectiv principal susţinerea elitelor româneşti din ţară şi din diaspora.

Art.93 (1) Fiecare universitate are obligaţia să realizeze, la intervale de ma­ximum 3 ani, evaluarea internă şi clasificarea catedrelor/departamentelor pe 5 niveluri de performanţă în cercetare, conform unei metodologii cadru elaborate de Consiliul Naţional al Cer­cetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi apro­bate prin ordin de ministru. Rezul­ta­tele evaluării şi clasificării se fac publice.

(2) Senatul universitar, la propunerea rectorului, în baza evaluării interne, poate dispune reorganizarea sau desfiinţarea catedrelor şi departamentelor sau in­sti­tuţiilor slab per­for­mante, fără a prejudicia, în vreun fel, studenţii.

 IX. FINANŢAREA ŞI PATRIMONIUL UNIVERSITĂŢILOR

Art.94 (1) Universităţile se finanţează din venituri  proprii, provenind din surse publice sau non-publice, conform legislaţiei în vigoare.

(2) Finanţarea învăţământului superior se acordă multianual, pe cicluri de studiu.

Art.95 Finanţarea universităţilor se realizează prin următoarele categorii de fonduri: Fondul pentru finanţarea de bază, Fondul pentru finanţarea com­ple­mentară, Fondul pentru finanţarea suplimentară, Fondul pentru incluziune şi burse studenţeşti şi Fondul constituit din venituri proprii la nivelul fiecărei universităţi.

(1)               Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  va asigura finanţarea de bază pentru universităţile publice, prin granturi de studiu, bazate pe  echivalentul cos­tului mediu per student per domeniu, pe cicluri de studiu. Granturile de studiu vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă şi competitivă a societăţii, iar, în interiorul domeniului, prioritar celor mai bine plasate programe. Universităţile au dreptul să gestioneze granturile primite, în baza reglementărilor proprii.

(2)               Finanţarea de bază este multianuală, asigurându-se pe toată durata unui ciclu de studii.

(3)               Finanţarea complementară se acordă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  la recomandarea CNFIS universităţilor publice şi se va face pe baza proiectelor de dezvoltare instituţională. CNFIS selectează şi recomandă pentru finanţare comple­men­tară doar proiectele de dezvoltare instituţională viabile şi asigură monitorizarea reali­zării acestora.

(4)               Finanţarea suplimentară se acordă din fonduri publice de către Ministerul Educa­ţiei, Cercetării şi Inovării pentru a stimula excelenţa instituţiilor şi a pro­gra­melor de studii, atât din cadrul universităţilor publice, cât şi a celor pri­vate. Fondul va fi alocat exclusiv celor mai bine plasate universităţi şi pro­gra­me de studii, la recomandarea comună a ARACIS şi CNCSIS.

(5)               Fondul pentru incluziune şi burse studenţeşti se acordă din fonduri pu­blice de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru asigurarea egalităţii de şanse şi a performanţelor profesionale studenţeşti.

(6)               Fondurile obţinute din resurse proprii, inclusiv cele de la studenţii străini, rămân complet la dispoziţia universităţilor.

(7)               Categoriile de cheltuieli eligibile pentru fiecare tip de finanţare şi meto­do­logia de distribuire a acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern.

(8)               Rectorii, prin contractul instituţional încheiat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării devin direct responsabili de alocarea resurselor instituţiei, prioritar spre departa­men­tele/catedrele cele mai performante.

Art.96 (1) Programele de studii de masterat în ştiinţe şi tehnologii avansate, cele care se desfăşoară în limbi de circulaţie internaţională, precum şi doc­to­ra­tele în co-tutelă cu universităţi de prestigiu din străinătate beneficiază de finan­ţare preferenţială.

(2) Fondurile rămase la sfârşitul anului din execuţia bugetului prevăzut în con­tractul instituţional, precum şi fondurile aferente cercetării ştiinţifice universitare şi veniturile extrabugetare, rămân la dispoziţia universităţilor şi se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei, fără vărsăminte la bugetul de stat şi fără afectarea alocaţiilor de la bugetul de stat pentru anul următor.

Art.97 (1) Instituţiile de învăţământ superior pot admite prin concurs studenţi care plătesc taxe de studii, cu condiţia încadrării în capacitatea de şcolarizare a in­stituţiei. Cuantumul taxei de studii nu poate fi mai mic decât costul pro­gra­mu­lui de studiu per student în instituţia respectivă.

(2) Studenţii beneficiază de burse de merit, pentru stimularea performanţelor de ex­celenţă şi de burse sociale, pentru susţinerea financiară a studenţilor cu venituri reduse. Cuantumul şi metodologia de alocare a acestor burse se sta­bi­leşte prin hotărâre de guvern.

(3) În timpul anului şcolar, studenţii beneficiază de tarif redus cu 50% pe mij­loa­cele de transport local în comun, transportul intern auto, feroviar şi naval.

Art.98 (1) Finanţarea universităţilor se face în baza unui contract instituţional încheiat între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  şi universităţi. Con­trac­tele instituţionale se fac publice din momentul semnării lor.

(2) Contractele instituţionale sunt auditate periodic de către CNFIS, la solici­ta­rea Minis­terul Educaţiei, Cercetării şi Inovării care, în baza rapoartelor primite, stabileşte măsurile ce se impun.

(3) Toate materialele, echipamentele şi publicaţiile achiziţionate de universităţi pentru activităţile de educaţie şi cercetare sunt scutite de TVA şi de taxe vamale.

Art.99 (1) Universităţile de stat sau private au patrimoniu propriu şi îl ges­tio­nează conform legii. Patrimoniul universităţilor reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică care au ca obiect bunuri mobile şi imobile, corporale şi necorporale, pe care le deţin cu titlu legal la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cele dobândite sau redobândite ulterior.

(2) Drepturile pe care le au universităţile asupra bunurilor din patrimoniul propriu pot fi drepturi reale după caz, drept de proprietate sau dezmembrăminte ale acestuia (uz, uzufruct, servitute, superficie etc.) potrivit dispoziţiilor din codul civil, drept de folosinţă dobândit prin închiriere, concesiune, comodat etc. ori drept de administrare, în condiţiile legii.

(3) În patrimoniul universităţilor pot exista şi drepturi de creanţă izvorâte din contracte, convenţii sau hotărâri judecătoreşti.

(4) Universităţile de stat pot avea în patrimoniu bunuri mobile şi imobile din domeniul public sau din domeniul privat al statului.

(5) Drepturile subiective ale universităţilor asupra bunurilor din domeniul public al statului pot fi drepturi de administrare, de folosinţă, de concesiune ori de închiriere, în condiţiile legii.

(6) Prin hotărâre a Guvernului, bunurile din domeniul public al statului pot fi trecute în domeniul privat al statului şi transmise în proprietate universităţilor de stat, în condiţiile legii.

(7) Universităţile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat al statului, existente în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a pre­zentei legi, asupra celor dobândite sau redobândite de acestea ulterior, precum şi asupra bunurilor dobândite din veniturile şi sursele proprii de finanţare.

(8) Dreptul de proprietate al universităţilor de stat asupra bunurilor prevăzute la aliniatul precedent este un drept exclusiv, exercitându-se în condiţiile prevăzute de Carta universitară, cu respectarea dispoziţiilor dreptului comun.

(9) Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, precum şi alte drepturi reale ale universităţilor de stat sunt supuse procedurii publicităţii imobiliare prevăzute de legislaţia specială în materie.

(10) În cazul desfiinţării unei universităţi de stat, bunurile aflate în proprietate, rămase în urma lichidării, trec în proprietatea privată a statului.

(11) Patrimoniul universităţilor private se constituie din bunuri mobile şi imobile, corporale şi necorporale, aduse de fondator, din veniturile obţinute din surse proprii, taxe, finanţări publice sau private, sponsorizări, donaţii etc.

(12) Universităţile private sunt titulare ale dreptului de proprietate ori ale altor drepturi reale pe care le exercită asupra patrimoniului, în condiţiile legii.

(13) În cazul desfiinţări universităţii private, bunurile aduse de fondatori la con­stituire ori în timpul funcţionării, rămase în urma lichidării, se restituie acestora fie în natură, fie în echivalent bănesc, în condiţiile prevăzute prin carta univer­si­tară. Bunurile dobândite după înfiinţare sunt considerate bunuri publice.

(14) Bunurile dobândite de universitate, cu orice titlu, se transmit fondatorilor, dacă desfăşoară activităţi similare cu cele ale universităţii desfiinţate sau altor instituţii de drept public sau privat, din acelaşi domeniu de activitate.

(15) Deciziile privitoare la aspectele de natură patrimonială se adoptă de către senat, cu minimum 2/3 din numărul total al membrilor săi.

X. DISPOZIŢII TRANZITORII

Art.100  (1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publi­ca­rea ei în Monitorul Oficial al României. La data intrării în vigoare a legii, se abrogă LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995, Legea învăţământului, republicat în M.Of, nr. 606/10 dec. 1999, Legea 2/2008, precum şi orice alte dispoziţii con­trare prezentei legi.

(2) În termen de 120 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării elaborează regula­men­tele care decurg din aplicarea acestei legi şi stabileşte măsurile tranzi­torii de aplicare a legii.

Art.101  (1) Senatele universitare sunt obligate ca, în termen de 1 an de la in­trarea în vi­goare a prezentei legi, să definitiveze noua cartă, regulamentele şi metodologiile de organizare şi funcţionare a universităţilor în conformitate cu prezenta lege.

(2) La finalizarea actualului mandat, organele noi de conducere a universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi.